Dacă unii dintre ei au afirmat că nu se vor înregimenta politic, indiferent de susţinerea primită, alţii, în semn de recunoştinţă, au decis să se înroleze * Dar indiferent cum, ei fac politica partidului
După atâţia ani de democraţie „originală", pe nimeni nu mai miră că, o dată la patru ani, conducerile instituţiilor se schimbă în funcţie de culoarea politică a formaţiunilor ce acced la putere.
Rareori, unii directori reuşesc să-şi continue activitatea, dar numai pe baza susţinerii partidelor de la guvernare.
La nivelul judeţului nostru, campania numirilor politice este în plină desfăşurare. Chiar dacă guvernarea este asigurată de coaliţia PSD - PD-L, şefii unor instituţii deconcentrate au rămas în funcţie, cu toate că nu activează în aceste formaţiuni.
În urma negocierilor purtate în plan local, Direcţia Generală a Finanţelor Publice a revenit PSD-ului, însă directorul Bogdan Huţucă are susţinerea social-democraţilor şi îşi va continua activitatea. Acesta este membru PNL din 1992 şi, potrivit afirmaţiilor sale, nu i s-a sugerat sau impus să se înscrie în PSD. „Nu mi s-a propus să intru în PSD şi, chiar dacă s-ar fi încercat aşa ceva, nu m-aş schimba", a menţionat Bogdan Huţucă.
Statutul cadrelor militare nu-i permite şefului Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, Viorel Costache, să fie membru de partid. Însă, întrebat spre ce formaţiune s-ar îndrepta dacă statutul i-ar permite, răspunsul său a fost elocvent: „Eu sunt simpatizant al Partidului Soacrei, aceasta este singura formaţiune care îţi asigură liniştea în familie".
„Nu înţeleg şedinţele de partid"
Un alt liberal păstrat de PSD Constanţa este directorul Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate, Liviu Mocanu. La drept vorbind, nu s-ar putea spune că Mocanu este pasionat de politică, el recunoscând că nu mai activează de un an în PNL. „Nu