Constanţa, 16 Aprilie, a.c., ora 16.00. Reprezentanţii presei sunt invitaţi să asiste la deschiderea oficială a Centrului de Medicină Hiperbară şi a Scufundărilor, Constanţa, situat în Strada Sabinelor, nr. 33 (Sabinelor colţ cu I.G.Duca).
Circa 50 de oficialităţi şi reprezentanţi ai autorităţilor locale vor participa la acest eveniment, care se va continua, la orele 18.00, cu dezbateri la care sunt invitaţi profesori doctori, şefi de secţii în spitalele din judeţul Constanţa.
Dr. Bogdan Cristian Ion, directorul medical al acestui Centru şi al Institutului de Medicină Hiperbară Bielefeld, Germania, va pronunţa alocuţiunea de deschidere; aceasta se va referi la aspectele etice ale medicinei hiperbare referitoare la tratamentul de urgenţă al unor afecţiuni letale, implicaţiile juridice ale normativelor europene referitoare la medicina hiperbară şi importanţa unui astfel de centru pentru dezvoltarea turismului, dar şi alte aspecte economice importante. În final, la întâlnirea rezervată medicilor, se vor dezbate diverse aspecte cu privire la acţiunile oxigenului hiperbar şi la tratamentul cu HBO.
În baza studiilor clinice şi a cercetărilor pe plan mondial din ultimele trei decenii, HBO este reglementată la nivel european de către normativele instituţiilor abilitate şi autorizate (ECHM). Comentarii (2) ramona : au fost cazuri de semiplegii tratate la clinica dumneavoastra? cu ce rezultate?
anunta abuz voteaza impotriva voteaza pentru
Voturi: +1 VLADU MARIANA : MED HIPER BARA ARE CONTRACT CNAS
anunta abuz voteaza impotriva voteaza pentru
Voturi: +0 Scrie comentariu (va rugam aveti rabdare pana acesta va fi moderat)
Nume
Comentariumicsoreaza | mareste
Am citit si accept Regulile pentru postarea comentariilor.
Adauga comentariu
Va rugam activati JavaScript pentru a posta un comen