Procurorii au emis cereri de reţinere pentru 29 de zile pentru Cornel Penescu şi Gheorghe Constantin! Solicitările vor fi judecate astăzi, de la ora 6:00. Acuzaţiile: dare, respectiv luare de mită! Cei doi au părăsit sediul DNA Piteşti azi noapte, în jurul orei 00:00, încătuşaţi.
Ieri a fost doar începutul tăvălugului. Constantin Iacov, fost investitor la FC Naţional, spune că următorul pe lista acuzaţilor ar putea fi Gheorghe Chivorchian, preşedinte la Poli Timişoara.
Gigi Becali l-a pus pe Penescu să jure că nu umblă la arbitri (video)
Procurorii au dat deşteptarea
În jurul orei 6:00, la Casa Fotbalului a apărut o echipă de procurori DNA. Au găsit doar portarii. Au intrat şi au sigilat biroul şefului CCA, Gheorghe Constantin (58 de ani). În acelaşi timp, la Piteşti, patronul celor de la FC Argeş, Cornel Penescu (42 de ani), era şi el reţinut de la vila sa de procurorii DNA. Acţiunea a fost coordonată de Serviciul teritorial DNA Piteşti, condus de procurorul Călin Nistor, sprijinit cu investigatori de la DNA Bucureşti.
DNA-ul la Federaţie (video)
"Mă aşteptam de mult să se întîmple asta. De ani de zile m-am referit la ce s-a întîmplat în Italia, , Polonia, Serbia. Trebuia să vină şi la noi"
Mircea Sandu, prepşedinte FRF
Luare şi dare de mită
"Penescu este un mic Becali, oferă singur probe. Cei din fotbal n-au învăţat nimic din stenograme", a spus un federal. În urma înregistrărilor telefonice din ultimele luni, Gheorghe Constantin este acuzat că ar fi primit de la Cornel Penescu echivalentul în lei a aproximativ 70.000 de euro (290.000 RON). Pentru ei trebuia să-i asigure magnatului piteştean arbitrii pe care acesta îi cerea la anumite jocuri. În plus, conform unuia dintre avocaţii lui Penescu, Radu Nistor, "în dosar mai apare şi o altă sumă, de 54.000 de euro, pe care domnul Penescu ar fi dat