Nimic şi nimeni nu-i rezistă Elenei Udrea. E un adevărat taifun care vine, loveşte şi pleacă lăsând în urmă un peisaj răvăşit, bun de arătat turiştilor. V-o mai amintiţi din celebra fotografie în care se repezea să-i tragă doi pumni în cap fotoreporterului care deranjase liniştea supeului tete-a-tete al lui Băsescu, la Golden Blitz?

Pe atunci n-o prea ştia nimeni altfel decât „blonda de la primărie”, unde se mai confunda în peisajul altor blonde, brunete şi roşcate promovate de primarul general care, în lupta sa cu hidra pesedistă miza pe aportul „detaşamentului roşu de femei”. Pe care a mizat, de altfel, şi la instalarea sa la Cotroceni. Şefă de promoţie a fost însă tot Elena Udrea, iar faptul că nu ştia că Norvegia n-are prşedinte şi că nu e în UE n-a contat prea mult: oricum, nu astea erau calităţile pentru care o preţuia preşedintele. Chiar şi după ce a fost nevoit, la presiunea publică, să o pună pe liber de la Cotroceni, unde se declanşase un veritabil „război al chiloţilor”, influenţa sa a rămas constantă. A devenit un soi de „freelancer”, care ba dădea în vileag bileţelele roz ale Tăriceanului, ba turna gaz pe focul care mistuia Alianţa, crescându-şi cota de notorietate în partid până la nivelul candidaturii uninominale. Aici şi-a dat Elena Udrea întreaga măsură a talentului său ludic. Fără să-i pese de „mişto”-urile presei, s-a dus să dea cu mopul pe duşumelele unei şcoli de cartier şi i-a tricotat, în direct, la televiziune, nişte şosete călduroase domnului Cocoş. Având în Gheorghe Flutur un model de populism ieftin, dar eficient, Elena Udrea a îmbunătăţit repertoriul de gen mărşăluind pe tocuri înalte spre Parla-mentul în care n-a apucat să activeze, fiind nevoită să pună umărul la construcţia Guvernului Boc. Guvern de criză, dar sensibil la nevoile naţiei, una dintre cele mai acute fiind aceea de a avea un turism competitiv. Şi ce specialist mai bun