Florin Urcan, edilul-şef al Luduşului, este poate primul primar care ţi se va părea normal. Nu se ascunde în spatele unei măşti, când râde – râde, când vorbeşte serios o face serios, în cunoştinţă de cauză. Nu se dă în spectacol, îşi prezintă la fel de sincer eşecurile ca şi reuşitele. Poţi însă citi în el hotărârea unui fost sportiv de performanţă, multiplu campion naţional la tir, cizelat de mediul privat de afaceri şi care a ajuns primar pentru a face performanţă şi în administraţie. Pentru a urni lucrurile într-un orăşel rămas uitat, undeva, pe harta marilor investitori şi a planurilor naţionale de dezvoltare.
Reporter: E mai uşor să fii campion la tir decât primar?
Florin Urcan: Nu neapărat mai uşor, mai confortabil! Vă daţi seama, ca primar ai nişte probleme care trebuie tratate cu seriozitate şi dacă ai intrat în horă trebuie să joci până la capăt. Luduşul este un oraş aparte, la fel şi locuitorii lui, toţi aşteaptă să le fie rezolvate prompt problemele! Nu mai au răbdare, după atâţia ani în care s-a făcut destul de puţin! Ca şi campion de tir este mult mai uşor să te menţii în frunte.
Rep.: E o muncă şi acolo…
F.U.: Desigur, e vorba de muncă şi la tir, dar şi în sport, ca şi în administraţie, dacă nu ai rezultate, ajungi să abandonezi lupta la un moment dat. Degeaba munceşti dacă nu se vede nimic în urma acestui efort!
Rep.: Mai trageţi la ţintă?
F.U.: Da, da! Chiar sâmbăta şi duminica trecută (4-5 aprilie n.r) am participat la o competiţie de nivel naţional, organizată pe poligonul din Luduş. Am ieşit pe locul întâi, spre bucuria mea, în ciuda faptului că am avut o săptămână agitată, probleme la Primărie şi satisfacţia imensă că soţia mea a născut cel de-al doilea copil.
Rep.: Sunteţi pasionat de vânătoare. Spuneţi-mi o poveste greu de crezut…
F.U.: Poveşti vânătoreşti sunt foarte multe. Experienţe frumoase am avu