«Congresul american a ţinut să dea dovadă de un soi de îngustime a minţii cu care ne-am obişnuit mai des din partea politicienilor europeni – mai ales a celor francezi.» Din când în când, ne face o plăcere disproporţionată să aflăm că ţări cu pretenţii mai mari ca ale noastre dau dovadă de o obtuzitate pe picior egal cu cea a României. Un exemplu recent vine din Statele Unite. Măsura în cauză riscă însă să aibă consecinţe care ar putea tăia brutal

«Congresul american a ţinut să dea dovadă de un soi de îngustime a minţii cu care ne-am obişnuit mai des din partea politicienilor europeni – mai ales a celor francezi.»

Din când în când, ne face o plăcere disproporţionată să aflăm că ţări cu pretenţii mai mari ca ale noastre dau dovadă de o obtuzitate pe picior egal cu cea a României. Un exemplu recent vine din Statele Unite. Măsura în cauză riscă însă să aibă consecinţe care ar putea tăia brutal pofta de râs restului lumii.

Odată cu adoptarea legislaţiei de salvare a sectorului financiar, Congresul american a ţinut să dea dovadă de un soi de îngustime a minţii cu care ne‑am obişnuit mai des din partea politicienilor europeni – mai ales a celor francezi. Găselniţa aleşilor americani este ca acele bănci care au primit injecţii de capital din partea guvernului federal să nu poată angaja cetăţeni străini cu uşurinţa cu care o făceau în trecut. La prima vedere, e un plan plin ochi de intenţii bune: se minimizează impactul crizei financiare asupra unui segment al forţei de muncă băştinaşe, în timp ce străinii trebuie să se descurce cum pot. Dacă banul public american a intrat într-o bancă, atunci e rezonabil să i se ceară aceleiaşi bănci să nu primească decât, în mare parte sau în totalitate, angajaţi americani.

Problema cu acest raţionament este că nu e simplu, ci simplist. Genul de oameni care obţineau vize de muncă în Statele Unite şi sfârşea