Competiţia şmecherilor din fotbal s-a încins rău de tot. Multe dintre meciurile primei ligi lasă în urma lor damful puturos al făcăturilor ieftine, confirmându-i în funcţie, deopotrivă, pe corupţi şi corupători. Nesimţirea este atât de mare încât păpuşarii nu se sfiesc să lucreze cu sforile la vedere.

Mizează ei pe faptul că ceea ce se observă cu ochiul liber şi orice mărturie în acest sens, oricât ar fi ea de corectă, nu poate ţine loc de probă în justiţie. O echipă care se predă poate invoca pasa proastă, un arbitru care fluieră sub influenţa sarsanalei poate invoca greşeala omenească, traficul de influenţă are preţuri care sfidează criza mondială şi, astfel, treaba merge strună. Două dintre titlurile pe care mi le-a inspirat urmărirea unor meciuri din ultimul timp au fost "Campionat cotonog, protezat prin fraudă" şi "Finalul strâns creşte preţul blaturilor. Am scris astfel în speranţa că semnalele din presă, nenumărate de altfel, vor trezi din adormire pe bugetarii anticorupţiei, plătiţi la greu din banul public. Acum, când Cornel Penescu şi Gheorghe Constantin au fost săltaţi de cei care se pretind comisari ai dreptei judecăţi, ar trebui să mă declar satisfăcut. Paradoxal însă, tot circul ultimelor zile îmi provoacă deznădejde şi o stare de profundă lehamite. Am impresia că asist la un nou blat, la o lansare de fumigene de cea mai proastă calitate. Motivele reacţiei mele au temei în faptul că am mai văzut acest film şi mă tem că între timp scenariştii nu au lucrat la vreo altă variantă de final. DNA, în urmă cu vreo doi ani, a mai organizat o serbare populară în cadrul căreia am fost lăsaţi să înţelegem că s-a declanşat o acţiune furibundă împotriva blatiştilor din fotbal. Finalul a fost profund dezamăgitor pentru microbişti. De fapt, a fost o doar o acţiune care viza evaziunea fiscală, evident sancţionabilă şi ea, dar care nu avea nimic comun cu