- Comentariu - nr. 288 / 15 Aprilie, 2009 Liderii maghiari mai marunti sau mai mari, fie ei din din Romania sau din Ungaria, fac apel, cu orice ocazie ce li se iveste, la maretia istoriei Ungariei sau la cea a Transilvaniei. Daca ar fi intotdeauna demersuri sincere, eliberate de prejudecati si resentimente, nu ar fi nimic de condamnat. In fond, expunerile si dezbaterile istorice, bazate pe argumente irefutabile - fapte si documente -, nu pot decat sa clarifice unele aspecte inca obscure ale istoriei moderne si contemporane. Insa recurenta obsesiva a Trianonului si a pretinselor nedreptati ce i s-ar fi facut acolo Ungariei trimite spre Romania, tara care este indicata ca una dintre principalele "beneficiare" ale celor hotarate in cadrul Conferintei de pace de la Paris-Versailles (1919-1920). Trebuie insa spus ca intre istorie si mitologie este o distanta uriasa. Proiectiile peste timp ale unei istorii vadit mitologizate - cu versiuni adaptate la timpurile actuale si realitatile de facto - nu tin loc demersurilor istorice stiintifice bine fundamentate, indiferent de limbajul in care sunt acestea prezentate. Cel mult, poate, demersurilor politice care se adreseaza unui mental colectiv in care se incearca insinuarea in subliminal a unor idei revizioniste, fie ele mai vechi sau mai noi. Nici abordarea selectiva a istoriei nu ne ajuta, pentru ca istoria, prin ea insasi, "contabilizeaza", volens-nolens, fapte si atitudini mai mult sau mai putin placute pentru unii sau pentru altii, dar pe care trebuie sa le acceptam atunci cand au intrat in puterea lucrului judecat, iar asta presupune in primul rand "impacarea" cu propria istorie. Poate ca, de aceea, eu personal n-am inteles "inflamarile" unor europarlamentari maghiari fata de dezbaterea initiata de Adrian Severin, in Parlamentul European (PE), in urma cu doua saptamani. Una pertinenta si necesara, care face apel la fapte