Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Năstase "se cere" împuşcat

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 15 aprilie 2009 ·

Conflictul dintre preşedintele Traian Băsescu şi social-democratul Adrian Năstase este departe de a se fi stins, acesta luând, dimpotrivă, o amploare mult mai mare. Sursa: Sorin Antonescu

Astfel, într-o declaraţie acordată RTV, Năstase a spus că îi sugerează preşedintului ţării să dea un decret în două articole,iar unul dintre acestea să prevadă împuşcarea lui.

"Sugerez ca Traian Băsescu să dea un decret. În articolul 1 să scrie: Adrian Năstase este vinovat şi în articolul doi să scrie: Adrian Năstase să fie împuşcat", a spus PSD-istul.

La începutul acestei luni, într-un document atribuit Ambasadei Austriei se preciza că Traian Băsescu "i-a cerut capul" liderului social-democrat. Ca reacţie la această informaţie, Adrian Năstase l-a acuzat pe şeful statului că se află în spatele dosarelor sale de la DNA.

"Ceea ce se spune în documentul austriac e de fapt o relatare a ceea ce tot am spus eu de patru ani, şi anume că Traian Băsescu se află în spatele dosarelor mele. Vorbim de un lucru grav şi anume că progresele justiţiei din România au fost mereu asociate cu numele meu", a afirmat atunci Năstase.

În urmă cu două zile, preşedintele a făcut din nou referire la cazul Adrian Năstase şi a afirmat că dosarele acestuia sunt urmare a mărturiilor făcute de către "trădătorii din PSD".

"Cred că e momentul să îi răspund lui Adrian Năstase care afirmă de trei ani că i-am făcut dosarul. Dosarul lui Năstase a fost oferit presei chiar de către turnătorii din partidul său, cum ar fi domnul Sechelariu. Şi dacă vă întrebaţi de unde ştiu asta, e pentru că acele dosare au fost pe masa mea pentru a primi avizul", a declara atunci Traian Băsescu, care a adăugat că nu mai poate tolera să fie învinovăţit de un om care nu recunoaşte că a fost "turnat".

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Anularea primului tur de scrutin al alegerilor prezidențiale din 4 mai, pe ordinea de zi a ședinței CCR

Ziua Constanta acum 4 ore
Curtea Constituțională a României analizează, vineri, 9 mai 2025, începând cu ora 12:00, cererea lui Sebastian Popescu, fost candidat la funcția de președinte al României, de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale din 4 mai. Potrivit CCR

Când este programată liturghia de inaugurare a pontificatului Papei Leon al XIV-lea

Ziua Constanta acum 28 minute
Liturghia de inaugurare a pontificatului Papei Leon al XIV-lea va avea loc duminică 18 mai, a anunțat Vaticanul vineri. La eveniment vor asista delegații și șefi de stat din întreaga lume. Noul papă, ales joi, va susține prima sa audiență generală p

VIDEO Donald Trump, complimente pentru Ursula von der Leyen: „Este cu adevărat fantastică”. Reacția șefei Comisiei Europene

HotNews acum 39 minute
Preşedintele american Donald Trump a declarat joi că speră să se întâlnească cu „fantastica” preşedintă a Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în contextul creşterii tensiunilor comerciale dintre Statele Unite şi UE, relatează vineri AFP. „Este

Indicele ROBOR a ajuns la 7,31%

HotNews acum 3 ore
Indicele ROBOR la trei luni, în funcție de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, și-a continuat vineri panta ascendentă până la 7,31% pe an, de la 7,25% pe an în ședința precedentă, conform datelor publicate de

Primăria Constanţa anunţă redeschiderea Cazinoului / Obiectivul va putea fi vizitat săptămâna viitoare

G4Media acum 34 minute
Primăria Constanţa anunţă că săptămâna viitoare va fi redeschis Cazinoul, iar acesta va fi putea fi vizitat între 21-25 mai, atunci când sunt programate Zilele municipiului. Au fost pregătite concerte, spectacole, parade şi surprize artistice care v

Ilie Bolojan, MESAJ de Ziua Europei: România este parte din proiectul european și trebuie să continuăm acest drum

Gandul acum 3 ore
„România este parte din proiectul european și trebuie să continuăm acest drum”, a afirmat președintele interimar Ilie Bolojan, într-un mesaj transmis vineri, de Ziua Europei. „Dragi români, dragi tineri, astăzi, de Ziua Europei, trebuie să vorbim de

Autoritățile din Ucraina au descoperit o rețea de SPIONI care acționau la ordinele serviciilor din Ungaria

Gandul acum o ora
Agenția de securitate ucraineană SBU a anunțat vineri că a descoperit o rețea de spionaj condusă de statul maghiar, care avea scopul de a obține informații despre apărarea Ucrainei. Într-o declarație, SBU a afirmat că a reținut doi suspecți de spion

Criza politică din România ar putea afecta finanțarea externă a țării, avertizează S&P

HotNews acum 2 ore
Criza politică din România și posibilele întârzieri în răspunsul politic la dezechilibrele economice de după colapsul guvernului de coaliție ar putea submina unele surse de finanțare externă, a apreciat S&P Global, compania mamă a firmei de rating S

Aterizare forţată a unui avion de la Aeroclubul Caransebeş/ Experienţa pilotului a salvat echipajul de la bord

News.ro acum 2 ore
Un avion ultrauşor de la Aeroclubul Caransebeş, judeţul Caraş-Severin, a aterizat forţat, vineri, imediat după decolare. La bord se afla pilotul şi unul dintre cursanţii de la aeroclub. Experienţa pilotului a salvat întregul echipaj de la bord.

Suspect de crimă, găsit SPÂNZURAT în arestul Poliției Gorj. Deținutul fusese diagnosticat cu schizofrenie

Gandul acum o ora
Un bărbat, suspect de crimă, aflat în arest preventiv la centrul de reținere al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj, a fost găsit spânzurat, în noaptea de joi spre vineri. Bărbatul avea în jurul gâtului firul telefonului existent în celulă, a t

Vremea

București
acum

15°
vin.

13°/16°
sâm.

9°/14°
dum.

8°/21°
lun.

8°/18°
Iasi
acum

vin.

8°/12°
sâm.

5°/17°
dum.

7°/11°
lun.

4°/15°
Constanta
acum

16°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/12°
dum.

8°/15°
lun.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

6°/13°
sâm.

4°/15°
dum.

5°/10°
lun.

3°/14°
Timisoara
acum

16°
vin.

7°/16°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/18°
lun.

5°/17°