În această perioadă destul de dificilă pentru IMM-uri, cheltuielile inteligente şi atragerea de fonduri nerambursabile sunt doar două dintre potenţialele soluţii pentru eficientizarea managementului.
Reprezentanţii mediului de afaceri din Dolj, Olt şi Teleorman au participat ieri la o nouă întrunire SolePAD (Soluţii Eficiente Pentru Afaceri Durabile), organizată la Craiova. Aceasta a fost dedicată eficientizării managementului întreprinderii cu ajutorul tehnologiei informaţiei în plină perioadă de criză economică. „Suntem pentru a treia oară în Bănie. Anul acesta, după Craiova, vom mai organiza 14 conferinţe SolePAD în toată ţara“, a declarat Cristian Lăcranu, reprezentantul Agora Media, organizatorul evenimentului.
SolePAD şi-a propus să promoveze soluţii pentru scăderea costurilor şi eficientizarea afacerilor, precum şi unele de finanţare nerambursabilă şi/sau parţial rambursabilă. Cei aproximativ 70 de participanţi au primit informaţii despre gestiunea întreprinderii, managementul documentelor, soluţii de comunicaţii la costuri reduse, posibilităţi de creditare şi, mai ales, de obţinere de fonduri europene nerambursabile.
„În această perioadă trebuie să cheltuim inteligent“
Sesiunea dedicată soluţiilor IT&C de reducere a costurilor a fost deschisă de reprezentanţii Brother România, care au prezentat „Soluţii multifuncţionale de eficientizare a activităţii în birourile moderne“. Soluţii business adaptate propriilor nevoi de IT&C au fost oferite şi de companiile Romtelecom („Soluţii de comunicare“) şi Intel („Păstrarea eficienţei afacerii în perioada de criză prin investiţii IT“).
„În această perioadă trebuie să cheltuim în mod inteligent. Cu cât echipamentul folosit este mai vechi, cu atât mentenanţa costă mai mult“, a precizat Florin Raclariu, Market Development Manager în cadrul Intel, care i-a sfătuit pe cei pre