Mesajul a fost trimis. Multumesc!

30 de ani de la lansarea modelului Transporter T3 - 15.04.2009

Publicat in Ziua Constanta, miercuri 15 aprilie 2009 ·

30 de ani de la lansarea modelului Transporter T3

Cea de-a treia generaţie a modelului Transporter sărbătoreşte 30 de ani de la lansarea pe piaţă

Bucuresti, 14 aprilie 2009: Volkswagen Autovehicule Utilitare celebrează 30 de ani de la lansarea pe piaţă a celei de-a treia serii a modelului Transporter. Ultimul reprezentant al acestui autovehicul cu motor montat în spate este tot mai căutat în prezent. În special Multivan, California şi diferite versiuni speciale reprezintă modele pentru care optează cumpărătorii care fac parte din comunitatea tot mai numeroasă a fanilor modelului T3.

Lansarea a avut loc în anul 1979. 5,5 milioane de unităţi ale modelului Volkswagen Bus au ieşit pe poarta fabricilor din întreaga lume în ultimele trei decenii. La început, cu parbrizul realizat din două secţiuni, dar în toate cazurile cu o secţiune frontală cu forme rotunde, noua generaţie priveşte mândră, cu linii ferme, către viitor. Din punct de vedere al conceptului, reprezintă o continuare a versiunilor anterioare şi îmbină avantajele cabinei avansate şi ale motorului montat în spate cu informaţiile moderne ale designului şi producţiei. Pentru următorii doisprezece ani în care va fi produs acest model se estimează că vor fi comercializate aproximativ 1,3 milioane de unităţi.

Caroseria mai lată, în condiţiile lungimii şi înălţimii nemodificate, oferă mai mult spaţiu pentru pasageri şi încărcare. În ciuda unei sarcini utile de o tonă, ca urmare a versiunii superioare a trenului de rulare, noul Transporter se remarcă prin caracteristici specifice unui autoturism – graţie suspensiei independente a roţilor. Sistemul de direcţie cu cremalieră permite un unghi superior de viraj şi oferă o manevrabilitate remarcabilă pentru T3, cu o rază de viraj de numai 10,7 m. În mod suplimentar, coborârea centrului de greutate al autovehiculului şi raporturile echilibrate

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 2 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 3 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Serbia: Mii de persoane se strâng în Belgrad pentru un miting major care pune la încercare guvernul populist al lui Vucic

News.ro acum o ora
Mii de oameni s-au adunat în capitala Serbiei, Belgrad, vineri, înaintea unui important miting antiguvernamental, în pofida avertismentelor oficiale cu privire la violenţele planificate şi a propagării populiste a fricii de către guvern cu scopul de

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 7 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

Dani Mocanu, condamnat pentru tentativă de omor!

Ziua Constanta acum 3 ore
Tribunalul Argeș s-a pronunțat astăzi în dosarul în care Dnai Mocanu este acuzat de tentativă de omor A fost condamnat la 5 ani și 9 luni de închisoare pentru tentativă de omor și tulburarea ordinii publice. Minuta instanței În baza art. 396 alin. 1

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 2 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite", afirmă noul premier, Mark Carney

Adevarul acum o ora
Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite”, a afirmat vineri noul premier canadian Mark Carney, în cadrul primului său discurs oficial într-o ţară tulburată în faţa ameninţărilor lansate de puternicul său vecin american, relatează AFP.

Verdictul tranșant al unei investigații ONU: Rusia a comis crime împotriva umanității în Ucraina

HotNews acum 4 ore
Rusia a comis crime împotriva umanității de tipul torturii și provocării de dispariții forțate în războiul din Ucraina, este concluzia unei investigații realizate de Organizația Națiunilor Unite, potrivit AFP. Crimele au fost comise ca parte dintr-u

Superliga – Play-Off: CS Universitatea Craiova a învins U Cluj, scor 3-0

News.ro acum o ora
Echipa CS Universitatea Craiova a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 3-0, formaţia U Cluj, în prologul primei etape din play-off-ul Superligii. Portarul Ştefan Lefter a fost eroul clujenilor în Bănie. Goalkeeperul de la „U” a salvat la dubl

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
Iasi
acum

17°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

12°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
Timisoara
acum

17°
vin.

10°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°