Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Hoţ prins cu rapiditate

Publicat in Actualitatea botosaneana, miercuri 15 aprilie 2009 ·

Duminică dimineaţa , reprezentantul legal al unei societăţi comerciale din comuna Şendriceni a sesizat poliţiştilor din comună că în noaptea anterioară, persoane necunoscute au pătruns prin efracţie în magazinul societăţii de unde au sustras mai multe bunuri.           La faţa locului s-a deplasat o echipă operativă din cadrul Poliţiei Municipiului Dorohoi care din primele cercetări efectuate a stabilit că suspecţii au pătruns în interiorul magazinului după ce au spart podul magaziei şi au forţat uşa de acces din acea încăpere cu ajutorul unui topor.           Din magazin au fost sustrase băuturi alcoolice, produse alimentare (cafea, ciocolată, conserve, ulei, carne şi preparate din carne, banane) şi produse cosmetice (cremă pentru mâini).           Cercetările efectuate au condus la identificarea cu operativitate a suspectului în persoana lui G. CĂTĂLIN, de 26 ani, din satul Horlăceni, comuna Şendriceni, judeţul Botoşani, faţă de care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.  

Autori: R.H.

Duminică dimineaţa , reprezentantul legal al unei societăţi comerciale din comuna Şendriceni a sesizat poliţiştilor din comună că în noaptea anterioară, persoane necunoscute au pătruns prin efracţie în magazinul societăţii de unde au sustras mai multe bunuri.           La faţa locului s-a deplasat o echipă operativă din cadrul Poliţiei Municipiului Dorohoi care din primele cercetări efectuate a stabilit că suspecţii au pătruns în interiorul magazinului după ce au spart podul magaziei şi au forţat uşa de acces din acea încăpere cu ajutorul unui topor.           Din magazin au fost sustrase băuturi alcoolice, produse alimentare (cafea, ciocolată, conserve, ulei, carne şi preparate din carne, banane) şi produse cosmetice (cremă pentru mâini).           Cercetările efectuate au condus la identificarea cu

Articolul in Actualitatea botosaneana >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trageri noi la Loto 6/49. Report de peste 6,6 milioane de euro la categoria I

HotNews acum 37 minute
Duminică, 29 septembrie, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi, 26 septembrie, Loteria Română a acordat peste 13.200 de câştiguri în valoare totală de peste 2,72 mili

Accident grav pe autostrada A1. Doi oameni au murit

Ziare.com acum 43 minute
Un bărbat şi o femeie au murit, iar un alt bărbat a fost rănit, sâmbătă seară, 28 septembrie, după ce autoturismul în care se aflau s-a izbit de parapet, iar apoi a ieşit în decor, pe autostrada A1, în judeţul Arad. Accidentul rutier a avut loc pe A

Un bărbat a murit după ce a fost prins sub un mal de pământ, când săpa o fântână. Unde a avut loc tragedia VIDEO

Ziare.com acum 18 minute
Un bărbat din judeţul Suceava a murit după ce a fost prins sub un mal de pământ, în timp ce săpa o fântână. Intervenţia pompierilor a durat mai multe ore, întrucât terenul este instabil, iar fântâna are zece metri adâncime. Accidentul a avut loc la

Horoscop pentru duminică, 29 septembrie 2024. Previziuni pentru fiecare zodie în parte

Ziua Constanta acum 23 minute
Berbec Îmbinarea utilului cu plăcutul reprezintă tema principală a acestui final de săptămână. Sunt momente bune pentru a lămuri situațiile amoroase, pentru a rezolva treburi restante și pentru a-ți creiona programul zilelor următoare. Energia vit

Preoţii ortodocşi îndeamnă la rugăciune pentru ferirea de furtuni şi inundaţii

Mediafax acum 14 ore
Patriarhia Română îndeamnă clericii şi credincioşii din toate eparhiile la rugăciune şi solidaritate, având în vedere avertizările meteorologice referitoare la mari furtuni şi ploi abundente. În localităţile sub avertizare, vor fi sunate clopotele b

Au ucis un bărbat deoarece „deranja tomberoanele”. Mamă și fiu, după gratii

Ziare.com acum 8 ore
Un bărbat de 42 de ani a fost arestat preventiv pentru tentativă de omor, iar mama sa este cercetată în libertate după ce au lovit și lăsat inconștient un alt bărbat pe o stradă din Sectorul 5. El a fost dus la spital după ce o martoră a incidentulu

Donald Trump amenință să dea Google în judecată, acuzând gigantul tehnologic că o favorizează pe contracandidata sa: Nu prezintă decât lucruri pozitive despre tovarăşa Kamala Harris

HotNews acum 13 ore
Donald Trump ameninţă să dea Google în judecată, în cazul în care obţine o victorie în alegerile prezidenţiale americane, acuzând grupul tehnologic de faptul că scoate în faţă articole care-i sunt defavorabile, în folosul candidatei democrate Kamala

SuperLiga: Liderul Universitatea Cluj, înfrângere surprinzătoare pe terenul lui Poli Iași

HotNews acum 13 ore
Universitatea Cluj, liderul surprinzător din SuperLiga, a pierdut meciul disputat pe terenul echipei Poli Iași, scor 1-0, în etapa cu numărul 11. Poli Iași – Universitatea Cluj 1-0, în etapa #11 din SuperLiga Ocaziile importante au lipsit în prima p

Incendiu de vegetație lângă București. A fost emis mesaj Ro-Alert din cauza degajărilor mari de fum VIDEO

Ziare.com acum 12 ore
Un incendiu de gunoi menajer și vegetaţie uscată a izbucnit, sâmbătă seară, 28 septembrie, în localitatea ilfoveană Sinteşti, pompierii intervenind cu nouă autospeciale. Totodată, a fost emis mesaj Ro-Alert din cauza degajărilor mari de fum. ”Interv

Tudor Giurgiu, la TIFF Oradea: Un film cu Nadia Comăneci, pentru 2026, la 50 de ani de la Olimpiada din Montreal

G4Media acum 9 ore
Regizorul Tudor Giurgiu a afirmat, sâmbătă seara, la Oradea, că ar dori să realizeze un film documentar despre Nadia Comăneci pe care să-l lanseze în 2026, la 50 de ani de la momentul istoric al Olimpiadei de la Montreal, transmite Agerpres. „Între

Vremea

București
acum

18°
dum.

15°/21°
lun.

11°/15°
mar.

13°/17°
mie.

11°/19°
Iasi
acum

13°
dum.

12°/18°
lun.

8°/12°
mar.

8°/13°
mie.

6°/18°
Constanta
acum

17°
dum.

17°/22°
lun.

12°/16°
mar.

11°/14°
mie.

11°/19°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

9°/15°
lun.

8°/10°
mar.

8°/15°
mie.

6°/17°
Timisoara
acum

13°
dum.

12°/17°
lun.

9°/17°
mar.

7°/17°
mie.

9°/21°