Camioanele care depăşesc greutatea maximă admisă pe drumurile publice ar putea fi confiscate, a anunţat, ieri, ministrul transporturilor, Radu Berceanu.
„Voi propune guvernului să aprobe măsuri foarte neplăcute pentru transportatori, care vor merge până la confiscarea autovehiculului care depăşeşte greutatea maximă admisă de 40 de tone pe osie”, a spus oficialul, în cadrul mesei rotunde „Guvernul privat - Probleme şi soluţii în infrastructură”, eveniment organizat de „Business Standard”. El a explicat că şoferii se opresc cu zece kilometri înainte de control. Prezent la eveniment, Radu Dinescu, preşedintele Uniunii Naţionale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR), a menţionat că şoferii străini beneficiază de un tratament diferit faţă de cei români.
El a fost susţinut şi de Bruno Roux, directorul general al Lafarge Agregate Betoane, parte a grupului Lafarge, care a spus că foarte puţini competitori respectă legea privind circulaţia pe drumurile publice. „Pentru noi este o competiţie neloială”, a spus Roux. În primul trimestru, compania de drumuri a aplicat amenzi de milioane de lei, ca urmare a unor controale privind respectarea legislaţiei privind gabaritul maxim.
Start la Comarnic-Braşov Potrivit ministrului transporturilor, până la finele lunii aprilie va fi cunoscut constructorul tronsonului de autostradă Comarnic - Braşov, iar lucrările la tronsoanele Bucureşti - Moara Vlăsiei - Ploieşti vor fi finalizate la sfârşitul anului viitor. Prioritar în acest an, după ce bugetul ministerului a fost redus cu circa 200 de milioane de euro, rămâne însă coridorul IV. Berceanu a adăugat că a fost constituit un grup de lucru care până pe 28 aprilie să aducă îmbunătăţiri Legii parteneriatului public-privat.
RESTRUCTURARE
Disponibilizări la CFR, după Paşte
Referitor la domeniul feroviar, min