Vânzările Ford au crescut semnificativ în luna martie în Germania şi Italia, datorită programelor de reînnoire a parcurilor auto, se arată în datele publicate de companie. Astfel, în Germania, cea mai importantă piaţă auto a Europei, Ford a înregistrat creşteri cu 39,6% ale vânzărilor, ajungând la 28.300 de unităţi în cursul lunii trecute faţă de martie 2008. De asemenea, vânzările mărcii în Italia (a doua piaţă ca volum în Europa) au crescut cu 21,7%, la 23.800 un
Vânzările Ford au crescut semnificativ în luna martie în Germania şi Italia, datorită programelor de reînnoire a parcurilor auto, se arată în datele publicate de companie.
Astfel, în Germania, cea mai importantă piaţă auto a Europei, Ford a înregistrat creşteri cu 39,6% ale vânzărilor, ajungând la 28.300 de unităţi în cursul lunii trecute faţă de martie 2008. De asemenea, vânzările mărcii în Italia (a doua piaţă ca volum în Europa) au crescut cu 21,7%, la 23.800 unităţi.
Pe de altă parte, Ford a înregistrat noi scăderi în Marea Britanmie, unde stimulentele pentru piaţa auto nu au fost aprobate. Vânzările acestei mărci a scăzut cu 21.100 de unităţi, pănă la 62.300 de maşini în luna martie pe piaţa Marii Britanii.
Programele denumite generic "Rabla" demarate în ţările europene precum Franţa şi Spania au dus la creşterea însemnată a modelelor Fiesta şi Ka produse de Ford.
Fiesta a înregistrat cele mai bune vânzări lunare în Germania din anul 1998, în timp ce modelul Ka a înregistrat, tot în martie, cele mai bune vânzări din anul 2002. Modelul Fiesta a fost cel mai bine vândut model Ford la nivel European în luna martie, cu 52.000 de unităţi.