La finele lui martie am fost invitat la Londra de Asociaţia Bacherilor din Marea Britanie să exprim un punct de vedere privind reforma sistemului de reglementare şi supraveghere a pieţelor financiare.
Am prezentat teze pe care le-am susţinut şi în raportul elaborat pentru Parlamentul European, şi anume: nici o zonă a pieţelor financiare nu trebuie să fie în afara reglementărilor şi supravegherii (deci, inclusiv fondurile de risc şi cele de investiţii private); trebuie să fie limitat volumul îndatorării în efectuarea de operaţiun financiare (leverage-ul) ; nevoia acută de a considera riscurile sistemice; mărirea capitalului propriu al băncilor (capital adequacy ratios) şi evitarea prociclicităţii în evoluţia coeficienţilor ce măsoară acest indicator; corelarea riscurilor prudenţiale la nivel micro cu cele sistemice etc.
În fapt, ceea ce am spus în prezentarea făcută se găseşte, în bună măsură, şi în recomandări ale raportului grupului de Larosiere şi ale raportului Turner. Însă am încercat să ofer şi o imagine a ceea ce cred că se va întâmpla în sistemul financiar în deceniul ce vine.
Opinia mea este că am asistat în ultimele două decenii la o suprafinancializare a economiei, care s-a reflectat şi în creşterea de 4-5 ori a profiturilor sectorului bancar în cele totale la nivelul PIB-ului mondial. Foarte grav este că sistemul financiar este bolnav structural.
De aici şi nevoia unei reforme adânci, care implică o comprimare a activităţii bancare, de mare amplitudine. Este aproape sigur că ponderea sectorului financiar (bancar) în economiile moderne, ca cifră de afaceri, va scădea considerabil în deceniul ce vine. Cred totodată că activitatea de investment banking (mai ales cea axată pe speculaţii, operaţiuni pe termen scurt) se va reduce mult.
Este de prezumat că băncile comerciale îşi vor diminua copios act