Contrar previziunilor unui recul puternic al cresterii economice, Grecia rezista crizei mondiale datorita unei economii paralele infloritoare si a dezvoltarii din anii precedenti.
Analisti eleni admit ca repercusiunile crizei sunt evidente si situatia este dificila, dar economia subterana poate juca un rol de "pluta de salvare". Cu o economie paralela evaluata la 28% de Banca Mondiala, sectoarele care profita in mod traditional de acest sistem sunt profesiunile liberale – tehnicieni, medici, avocati, intreprinzatori –, dar si intreprinderile mici si mijlocii si cele din domeniul constructiilor. Guvernul grec s-a folosit in 2006 de aceasta economie paralela pentru a schimba modul de calcul al PIB, dopandu-l cu 10%, revizuind intre altele participarea sectorului constructiilor, foarte important in Grecia. Michalis Massourakis, seful departamentului de analize de la Alpha Bank, numarul doi in sectorul bancar elen, preciza ca 35% din greci nu sunt salarizati legal, avand ocupatii nedeclarate oficial, evitand impozitarea si permitand imbogatirea sau supravietuirea unor categorii ale populatiei.
Iar Georges Sfakjanakis, seful Consiliului de experti din Ministerul Economiei, explica o alta caracteristica a economiei elene – faptul ca este vorba de o "economie inchisa, o slabiciune in timpul perioadelor normale, dar care poate proteja in timpul unei crize, cum este cea actuala".
Lipsita de industria grea, cel mai afectata de criza mondiala, economia greaca se bazeaza in principal pe servicii (in turism si marina comerciala) si pe intreprinderile mici si mijlocii (PME).
» Totul pentru turism
Atena aspira la o apropiata redresare a sectorului marinei comerciale, motorul esential al economiei sale, dar guvernul este mult mai preocupat de repercusiunile crizei economice asupra turismului, a doua sursa de venituri a Greciei care