O parte din brokerii de credite se retrag de pe piaţă, alţii anunţă că mai pot rezista câteva luni dacă afacerile vor evolua în acelaşi ritm. Şi câţiva brokeri de asigurări şi-au încetat activitatea. Frâna puternică pusă de bănci la acordarea de credite scoate acum de pe piaţă o bună parte din brokeri. Firme de brokeraj mai cunoscute precum IpoteciDirect şi Creditlink, şi-au încetat activitatea în ultimele săptămâni. „Am oprit activitatea şi nu intenţionăm
O parte din brokerii de credite se retrag de pe piaţă, alţii anunţă că mai pot rezista câteva luni dacă afacerile vor evolua în acelaşi ritm. Şi câţiva brokeri de asigurări şi-au încetat activitatea.
Frâna puternică pusă de bănci la acordarea de credite scoate acum de pe piaţă o bună parte din brokeri. Firme de brokeraj mai cunoscute precum IpoteciDirect şi Creditlink, şi-au încetat activitatea în ultimele săptămâni. „Am oprit activitatea şi nu intenţionăm să o reluăm“, a declarat, pentru Capital, acţionarul Creditlink, Martin Stobbs. „Numărul creditelor intermediate este zero începând din luna octombrie. Nu am avut venituri în ultimele şase luni“, descrie Stobbs activitatea Creditlink din ultima periodă.
De asemenea, acţionarii unor firme mult mai mici de brokeraj, care activau numai într-un oraş sau în câteva oraşe din ţară, au decis să îşi înceteze activitatea, potrivit surselor din piaţă. Brokerii de credite nu sunt reglementaţi şi supravegheaţi de nicio instituţie a statului şi, în consecinţă, nu există informaţii certe despre numărul firmelor de acest tip sau despre valoarea creditelor intermediate de acestea. Anul trecut, numărul brokerilor de credite care activau pe piaţa autohtonă se ridica la 2.000-3.000, potrivit estimărilor preşedintelui Asociaţiei Române a Brokerilor de Credite (ARBC), Anca Bidian. „La un volum de credite nou acordate de câteva miliarde de euro, o piaţă de 2-3.000