- Diverse - nr. 288 / 15 Aprilie, 2009 Intitulata "Stabilizarea politica in Europa Centrala si de Est dupa Primul Razboi Mondial: Caderea Republicii Sovietice Ungare", dezbaterea i-a iritat pe eurodeputatii socialisti unguri Szabolcs Fazakas si Csaba Tabajdi, precum si pe Istvan Szent-Ivanyi, liberal, si Peter Olajos, membru al Forumului Democrat. Acestia, in corpore, au adresat o scrisoare deschisa organizatorilor dezbaterii. Totodata, deputatul european din partea principalului partid de opozitie din Ungaria (Fidesz), Jozsef Szajer, afirma intr-o alta scrisoare adresata lui Martin Schultz, presedintele Grupului Socialist din PE, ca demersul lui Severin este o jignire la adresa Budapestei, iar folosirea istoriei in cadrul politic nu ar trebui tolerata in PE. Facand trimitere la o conferinta care se desfasura, in aceeasi cladire a PE, in paralel cu cea organizata de el - este vorba de conferinta organizata de doi deputati europeni, Becsey Zsolt si Tökes Lászlo, si care avea ca obiect o asa-numita audiere privind istoria minoritatilor din Voievodina (Serbia) -, Severin a tinut sa precizeze: "Problema nu a fost dezbaterea noastra. Problema a fost ca, in timp ce va simtiti in largul vostru cand vorbiti de istoria altora, nu sunteti inca gata sa va confruntati cu trecutul vostru, sa vorbiti liber cu altii despre istoria voastra (...). Nu sunteti inca capabili a face diferenta intre istorie si mitologie. Traversand deja acest drum si stiind cat de greu este, va intelegem si va asiguram de compasiunea noastra". Din cand in cand, e bine sa ne mai aducem aminte… De fapt, la ce se referea Adrian Severin in dezbaterea pe care a initiat-o in cadrul PE si care i-a "inflamat" atat de mult pe eurodeputatii maghiari? Trebuie precizat faptul ca, imediat dupa Primul Razboi Mondial, la Conferinta de pace de la Paris-Versailles (1919-1920), reprezentantii Iugoslaviei, Cehoslovaciei