Prezidenţialele din acest an se anunţă, încă de pe acum, „interesante". Până la ora actuală, numărul pretendenţilor la cea mai înaltă funcţie în stat a ajuns la şase, dar timp pentru noi apariţii - care mai de care mai pitoreşti - mai este destul..
În toamnă, românii vor fi chemaţi la urne pentru a-şi desemna viitorul preşedinte. Şi, după cum evoluează lucrurile, paleta candidaţilor va fi variată. Potrivit declaraţiilor şi anunţurilor făcute de unii şi alţii, în cursa pentru alegerile prezidenţiale vor să se alinieze la start mai mulţi dornici să stea în Palatul Cotroceni. Mircea Geoană - etichetat de preşedintele de onoare al PSD drept „prostănacul", actualul şef al statului, Traian Băsescu - numit în popor „marinarul" şi liderul PNL, Crin Antonescu - iubit de colegele de partid dar, se pare, mai greu de cucerit, sunt, până acum, protagoniştii principali ai cursei pentru Cotroceni ce va lua startul în toamnă. Probabil, pentru a „înviora" atmosfera, pe scena spectacolului electoral ce va fi pus în scenă în toamnă au apărut şi personajele secundare. Minerul răzvrătit, numit şi „Luceafărul huilei", Miron Cozma, vrea să-şi încerce şi el norocul, dacă justiţia îi va permite. Fostul director SIE şi preşedinte fondator al partidului Uniunea Populară Social Creştină, Ioan Talpeş, ar putea fi un alt aspirant la cea mai înaltă funcţie în stat. Dacă nu va rezista cererii colegilor din teritoriu, care l-au asigurat de toată susţinerea lor, Talpeş îşi va testa, probabil, şansele, deşi UPSC a fost şi va rămâne o necunoscută pentru majoritatea alegătorilor.
Cea mai „pitorească" apariţie în peisaj pare a fi aceea a lui Radu Duda. Ajuns, printr-o conjunctură fericită, din simplu actor principe, aspiraţiile lui Duda par să fie tot mai mari. După ce s-a sfătuit cu unul dintre creierele ce au contribuit la victoria actualului preşedinte al Statelor Unite ale Americii