Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sinucidere ecologică

Publicat in Jurnalul, miercuri 15 aprilie 2009 ·

"Revoluţia verde" i-a încărcat pe fermierii indieni cu datorii pe care nu şi le pot permite, informează, pe pagina de internet, postul naţional de radio din SUA. Lumea a treia are nevoie de hrană ieftină şi o soluţie în acest sens este imperativă, mai ales că populaţia Planetei se află în continuă şi accelerată creştere.

În anii 1960-1970, fermierii din regiunea indiană Punjab au abandonat formele tradiţionale de agricultură pentru a lua parte la un program naţional denumit "Revoluţia verde" şi susţinut de Statele Unite şi alte ţări ale lumii. "Revoluţia verde" consta în renunţarea la culturile mixte şi cultivarea pământului cu ajutorul chimicalelor, al irigaţiilor şi al seminţelor create special pentru a produce recolte bogate. Oamenii au cultivat grâu, orez şi bumbac, folosind doar seminţe create pentru a da roade bogate. Ceea ce iniţial părea un miracol s-a dovedit un vis înnegurat - noile culturi aveau nevoie de mult mai multă apă decât era asigurată, pe cale naturală, de la ploaie. Pentru a furniza hrana necesară plantelor, ţăranii au construit sisteme de irigaţie, care scoteau apa din subteran şi o aduceau la suprafaţă. au scos atât de multă apă încât autorităţile au avertizat, într-o serie de studii recente, că pânza freatică a început să se retragă uşor, uşor, la adâncimi tot mai mari. Pentru a face faţă noilor provocări - fermierii aveau nevoie de instalaţii puternice care să străpungă pământul pentru a ajunge la sursa de apă - oamenii au fost nevoiţi să se împrumute ca să aibe bani pentru achiziţionarea sistemelor necesare, dar extrem de costisitoare.

Locuitorii satului Chotia Khurd văd în fiecare zi cum "Revoluţia verde" le distruge pământurile. Mai multe studii au arătat că metodele de agricultură intensivă, pe care autorităţile le-au subvenţionat prin politici guvernamentale, erodează solul. Plantele create special pentru ca

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben și portocaliu de instabilitate atmosferică în județele Constanța și Tulcea. Anunțul ANM

Ziua Constanta acum 30 minute
Meteorologii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie au emis un cod galben de instabilitate atmosferică în perioada 17 iulie 2025, ora 12.00 - 18 iulie 2025, ora 03.00. În Transilvania, Moldova, Muntenia, Dobrogea, în cea mai mare parte

Elena Udrea află dacă va ieși din închisoare. Decizia Tribunalului Prahova, așteptată azi

HotNews acum 3 ore
Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, condamnată la 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute, așteaptă să afle decizia pe care o va lua Tribunalul Prahova, care judecă joi contestaţia înaintată de Direcţia Naţională Anticorupţie privind libera

Zelenski vrea ca Ucraina să îşi producă jumătate din armament: „Sunt convins că acest lucru este realizabil”

Mediafax acum 45 minute
Zelenski a efectuat o remaniere politică săptămâna aceasta, numind-o pe Yulia Svyrydenko, forța motrice din spatele acordului privind mineralele cu Statele Unite, în funcția de prim-ministru. Prim-ministrul demisionar Denys Shmyhal a fost propus pen

Numerele extrase la tragerile de joi, 17 iulie 2025. Report de aproape 5 milioane de euro, la JOKER – categoria I

Gandul acum 4 ore
Joi, 17 iulie 2025, de la ora 18:30, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Următoarele trageri Loto vor avea loc duminică, 20 iulie 2025. La tragerile loto de duminică, 13 iulie 2025, Loteria Română a acor

Norvegianul Audun Groenvold, medaliat olimpic, a murit la 49 de ani, după ce a fost lovit de fulger

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Audun Groenvold, medaliat olimpic la Vancouver 2010, a murit la vârsta de 49 de ani după ce a fost lovit de un fulger, a anunța Federația de Schi din Norvegia. Urmărește cele mai noi producții video

CFR SA Un tren a lovit un camion încărcat cu lemne! Circulație feroviară închisă temporar între stațiile Făget și Margina

Ziua Constanta acum 56 minute
Compania Națională de Căi Ferate “CFR” SA informează că, traficul feroviar a fost închis pe distanța Făget - Margina, ca urmare a unui incident rutier produs la trecerea la nivel cu calea ferată de la km 41+400, semnalizată cu Indicator Rutier, unde

Departamentul de Justiţie o concediază pe Maurene Comey, procuror în cazul Epstein

BusinessMagazin acum 33 minute
Departamentul de Justiţie a concediat-o pe Maurene Comey, fiica fostului director FBI James Comey şi procuror federal în Manhattan care a lucrat la cazurile împotriva lui Sean „Diddy" Combs şi Jeffrey Epstein.

Trump spune că a convins Coca-Cola să schimbe un ingredient cheie în băuturile din SUA: „Este pur și simplu mai bună”

HotNews acum 2 ore
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a anunțat că, la cererea sa, Coca-Cola va începe să utilizeze zahăr din trestie în loc de sirop de porumb cu conținut ridicat de fructoză în băuturile sale răcoritoare fabricate în SUA, potrivit BBC. „Am vo

Lidera WTA nu va participa la turneul de la Montreal: Sabalenka dă vina pe oboseală pentru forfait

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Aryna Sabalenka, lidera mondială din WTA, a anunțat că nu va participa la turneul de categorie 1000 de la Montreal. Sportiva din Belarus menționează că oboseala acumulată este de vină pentru acest fo

Proprietarii Dedeman cumpără reţeaua de magazine de bricolaj Praktiker Hellas din Grecia / ”Această achiziţie nu înseamnă nicidecum că ne îndepărtăm de România, ci dimpotrivă”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pavăl Holding, care controlează Dedeman, liderul pieţei de bricolaj din România, anunţă achiziţia reţelei Praktiker Hellas, liderul pieţei de bricolaj din Grecia. Grupul subliniază că extinderea pe p

Vremea

București
acum

25°
joi

19°/33°
vin.

14°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

23°
joi

19°/29°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/28°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

25°
joi

20°/27°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
joi

15°/21°
vin.

13°/23°
sâm.

14°/27°
dum.

18°/31°
Timisoara
acum

20°
joi

15°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/37°