Sâmbătă "scurtă" la Cabinetul 2. La ora 9:40, Emil Bobu a intrat pentru zece minute. După el, tot pentru zece minute a fost chemat şi prim-ministrul Constantin Dăscălescu.
O întrerupere de 50 de minute în consemnările agendei. Poţi crede, după obiceiurile consemnate de martori, că Tovarăşa s-a dus la Tovarăşul, să-i fie alături în întâlnirile de el programate.
Iarăşi a fost chemat Bobu (ori îşi anunţase singur dorinţa de-a fi primit), după care a urmat Florea Dumitrescu - numit de-o săptămână vicepreşedinte la CEC, după ce fusese destituit din cea de ministru al Finanţelor.
20 de minute a stat în biroul Tovarăşei şi fiul ei, Nicu Ceauşescu. Mai mult decât probabil Nicu urma să-şi petreacă sfârşitul de săptămână în Capitală, căci luni urma sesiunea Marii Adunări Naţionale. Prim-secretar la Sibiu şi deputat MAN de Râmnicu-Sărat (Buzău), lui Nicu i se reţinuse şi reşedinţa din Bucureşti. Ca membru al familiei Ceauşescu făcea şi el excepţie de la regula unei singure reşedinţe.
Până la ora 13:05, când funcţionarul de la Cabinetul 2 îşi încheie consemnările în această agendă, în biroul ei au mai intrat Bobu, Olteanu şi Ursu.
Sfârşitul de săptămână, soţii Ceauşescu îl petreceau în ultimii ani la Snagov. Ţara raportase încheierea însămânţărilor de primăvară. Fruntaş neanunţat de ziare fusese şi Nicolae Ceauşescu pe terenul gospodărit în jurul reşedinţei sale.
Silviu Curticeanu în amintirile sale povesteşte că în ultimii ani, secretarul general al PCR avea ca hobby principal cultivarea grădinii de la Snagov. De aici îşi "extrăgea datele" şi se inspira în "noua revoluţie agrară". Ajutat de un tehnician agricol ("mai mult şarlatan decât specialist", zice Curticeanu referindu-se, probabil, la soţul menajerei Suzana Andreiaş, miliţian "la bază"), Ceauşescu cultiva câteva sute de m