* un brăilean liberat din închisoare pentru bună purtare, a dat buzna în casa unui tânăr şi l-a obligat să întreţină raport sexual oral cu el * prietena victimei a reuşit să anunţe Poliţia, violatorul fiind reţinut şi, ulterior, arestat preventiv pentru 29 de zile * în 2002, Ionuţ Popârlan a fost condamnat la 5 ani şi 6 luni de închisoare pentru lipsire de libertate şi perversiuni sexuale
După ce a stat câţiva ani după gratii pentru comiterea infracţiunilor de lipsire de libertate şi perversiuni sexuale, un individ de 25 de ani şi-a dat din nou în petec. Liberat din închisoare în urmă cu trei ani, Ionuţ Popârlan a dovedit că «năravul din fire nu are lecuire». Astfel că, în urmă cu două zile, a intrat fără drept în casa unui brăilean de 20 de ani, care era împreună cu prietena sa. Recidivistul l-a ameninţat pe tânărul pe care nici măcar nu îl cunoştea cu un cuţit de vânătoare şi l-a supus la perversiuni sexuale. Prietena victimei a reuşit să fugă şi să anunţe Poliţia, iar violatorul a fost luat pe sus înainte de a mai comite şi alte infracţiuni. "În ziua de 13 aprilie, la ora 11.00, Corina I., de 19 ani, a sesizat la Poliţie faptul că, în timp ce se afla cu prietenul ei, Dragoş A., de 20 de ani, în locuinţa lui, un individ necunoscut a pătruns fără drept în imobil şi l-a lipsit de libertate pe acesta. La faţa locului s-a deplasat un echipaj de poliţişti care l-a identificat pe suspectul Ionuţ P., de 25 de ani, din Brăila", a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Brăila, subinspector Jenel Şogor. În urma cercetărilor efectuate la faţa locului, oamenii legii au stabilit că Popârlan a dat buzna în apartamentul tânărului de 20 de ani şi i-a pus cuţitul la gât, obligându-l să îi satisfacă dorinţele sexuale.
Poliţia precizează faptul că luni în jurul orei 10.30 violatorul trecea pe strada Aleea Soarelui din municipiu, iar l