Lucreţia şi Gheorghe Maier au lucrat aproape toată viaţa la fosta fabrică de confecţii "Flacăra" din Cluj. Cu povara a 77 de ani pe umeri, ţinându-se de mână şi după o jumătate de veac de când s-au îndrăgostit, cei doi soţi îşi amintesc de viaţa lor de muncitori din Clujul anilor 1980.
PALTOANE PENTRU RUŞI ŞI UNIFORME PENTRU SOLDAŢI LIBANEZI
O cutie mare, metalică, pătrăţoasă şi verde. Tanti Lucreţia o scoate cu grijă din mobila de sufragerie. Un suflu peste praf şi fotografiile alb-negru, unele roase pe la colţuri, năpădesc cu amintiri încăperea. "Aici suntem noi doi, pe vremea când lucram la Flacăra", arată Lucreţia şi Gheorghe Maier, ţinându-se de mână. Din fotografia măcinată de timp nu poţi ghici anul. Doar albastrul clar al ochilor celor doi, dizolvat în griul mohorât al peliculei alb-negru.
La Fabrica de Confecţii Flacăra din Clujul anului 1989 lucrau aproximativ 1.500-1.800 de oameni. Fabrica avea trei etaje, cu hale imense de lucru. "Erau săli mari, cam cât lungimea unui bloc mare. De-o parte şi de alta erau maşinile de cusut. La capăt - «sala de croi», croitoria. «Banda» începea la trei şi sfârşea la parter - la finisaj şi controlul de calitate. Dacă se găseau defecte, erau trimise la recondiţionare", îşi aminteşte Gheorghe Maier. În Flacăra existau două sisteme de lucru: pe bandă rulantă şi în acord individual, iar planul trebuia întotdeauna depăşit. "Eu coseam nasturii, iar soţul însăila mânecile, iar mai apoi a trecut la controlul tehnic, spune Lucreţia Maier. Eu trebuia să cos nasturii la 300 de costume în fiecare zi. Imaginaţi-vă cum era să coşi cu mâna atâta. Abia în ultimii ani au venit maşinile speciale."
Fabrica primea planul fixat de minister, iar statul nu rămânea insensibil la muncitorii care îl depăşeau. "Pe muncitorii conştiincioşi îi decorau. Se dădea şi premiu - dar rareori şi mic. Cel mai mult
