Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Instituţiile centrale ţin totul la secret

Publicat in Gandul, joi 16 aprilie 2009 ·

Administraţia publică centrală a înregistrat anul trecut o scădere a numărului de acte normative anunţate public înainte de a fi adoptate, de la 51,1% în 2007 la 33,5%, în timp ce informaţiile de interes public au fost prezentate pe Internet în proporţie de doar o treime, respectiv 32% din total. Datele sunt cuprinse în două rapoarte privind aplicarea, în 2008, a Legii 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public şi a Legii 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, prezentate de către Agenţia pentru Strategii Guvernamentale (ASG). Documentele remarcă, de altfel, faptul că există încă autorităţi şi instituţii publice unde sunt constatate deficienţe semnificative în aplicarea legilor transparenţei, principalele probleme fiind utilizarea insuficientă a site-urilor oficiale. Afişarea la sediul instituţiei rămâne mijlocul cel mai utilizat pentru anunţarea proiectelor de acte normative elaborate de autorităţile publice locale. Chiar şi aşa, la nivelul administraţiei centrale, doar 33,5% dintre actele adoptate în 2008 au fost anunţate public, în timp ce la nivelul administraţiei locale au fost anunţate 79,6% dintre acte. În ce priveşte afişarea pe propria pagină de Internet, în 2008, la nivelul administraţiei centrale au fost anunţate public doar 1.284 de acte din 3.968 adoptate, în timp ce la nivelul administraţiei locale au fost anunţate pe Internet doar 39.064 documente, dintr-un total de 222.912 acte adoptate în cursul anului trecut. Administraţia centrală a acceptat totodată doar 37% dintre propunerile de modificări ale actelor normative, în timp ce administraţia locală a inclus în actele normative 66% dintre propunerile primite.

Şedinţele, la secret

De asemenea, în 2008, doar 12% dintre şedinţele administraţiei publice s-au desfăşurat în prezenţa mass-media - 27% la nivelul administraţiei centrale, iar 11% la

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Boloş: Nu s-a pus problema ca să lucrăm la impozitul progresiv. E nevoie în continuare să apărăm cota unică, aşa cum este ea acum reglementată de Codul Fiscal

News.ro acum 2 ore
Ministrul Finanţelor Publice, Marcel Boloş, a declarat luni că nu s-a pus problema ca să lucrăm la impozitul progresiv, el arătând că este nevoie în continuare să apărăm cota unică, aşa cum este ea acum reglementată de Codul Fiscal. ”Nu s-a pus prob

Guvernul a aprobat rectificarea bugetului pe 2024. Cât primesc ministerele

Mediafax acum 29 minute
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, rectificarea a fost fundamentată pe o creştere a veniturilor bugetare prin măsuri de creştere a colectării veniturilor curente ale statului, digitalizarea ANAFşi implementarea modulelor antifraudă,

Marcel Boloş: Legea în vigoare spune foarte clar că pensiile se indexează cu rata inflaţiei şi deocamdată această lege este cea în baza căreia se va elabora bugetul pe 2025

News.ro acum o ora
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a declarat luni, despre majorarea pensiilor de la 1 ianuarie, că legea în vigoare spune foarte clar că pensiile se indexează cu rata inflaţiei şi deocamdată această lege este cea în baza căreia se va elabora buget

Doctorița din Suceava acuzată că a luat mită de la aproape 300 de bolnavi de cancer, condamnată la închisoare cu executare

HotNews acum 3 ore
Anca Ababneh Dumitrovici, fosta șefă a Secției Oncologie a Spitalului din Suceava, a fost condamnată la 3 ani de închisoare cu executare. Decizia anunțată azi de Curtea de Apel Suceava este definitivă. În primă instanță, Tribunalul Suceava îi dăduse

Comisia Europeană propune ajutoare pentru fermierii români afectaţi de fenomenele meteo. Câţi bani ar primi România

Mediafax acum o ora
Potrivit unui comunicat al CE, Comisia a propus alocarea a 10,9 milioane euro Bulgariei, 46,5 milioane Germaniei, 3,3 milioane Estoniei, 37,4 milioane Italiei şi 21,6 milioane de euro României. Reprezentanţii CE arată că aceste fonduri vor contribui

Vârful maxim al viiturii pe Dunăre se estimează că va fi atins la sfârșitul lunii. Autoritățile, în alertă

Ziua Constanta acum 3 ore
Vârful maxim al viiturii se estimează că va fi atins în jurul datelor de 29-30 septembrie și va avea o valoare de până la 8000 mc/s, informează Apele Române. Debitul pe Dunăre la intrarea în țară (secțiunea Baziaș) în intervalul 22 – 23.09.2024 a f

NUMĂR MARE de locuri scoase la concurs în școlile de poliție! De ce nu mai vor tinerii să devină polițiști!?

Gazeta valceana acum 2 ore
În perioada octombrie-decembrie 2024, se organizează o nouă sesiune de admitere în cele două unități de învățământ postliceal ale Poliției Române: Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” – Câmpina și Școala de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan

Fosta şefă a secţiei Oncologie de la Spitalul Judeţean Suceava a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare / Decizia este definitivă

G4Media acum o ora
Fosta şefă a secţiei de oncologie de la Spitalul Judeţean Suceava Anca Dumitrovici Ababneh a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare, decizia fiind definitivă, transmite News.ro. Hotărârea a fost luată de către magistraţii Curţii de A

Klaus Iohannis pleacă în SUA cu avionul privat de lux în plin scandal legat de candidatura sa la Senat pe listele PNL

Ziua News acum 13 minute
Președintele Klaus Iohannis va zbura la New York la summitul ONU cu avionul privat de lux Gulfstream G550 operat de Global Jet Luxemburg, transmite publicația specializată Boarding Pass. Șeful statului folosește aeronava de lux deși el e în centrul

Guvernul aprobă rectificarea bugetară. Ciolacu: Aplicăm modelul statelor europene puternice

Mediafax acum 4 ore
Guvernul aprobă, luni, rectificarea bugetară. „Aplicăm modelul statelor europene puternice”, afirmă Marcel Ciolacu. El afirmă că 84% din deficit merge în zona de investiţii şi că este deficit sustenabil, ţinând cont că 8,5 lei din 10 cheltuiţi merg

Vremea

București
acum

27°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/29°
joi

20°/29°
Iasi
acum

27°
lun.

14°/27°
mar.

16°/27°
mie.

15°/26°
joi

17°/26°
Constanta
acum

24°
lun.

18°/24°
mar.

18°/23°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

24°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

14°/22°
joi

12°/26°
Timisoara
acum

27°
lun.

13°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

14°/27°