Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Agenda zilei - 17 Aprilie

Publicat in Gandul, joi 16 aprilie 2009 ·

Expoziţie

Kosovo şi Metohia, în lacrimi

Evenimentul care este propus publicului bucureştean poate fi catalogat ca un reportaj realizat sub forma unui jurnal fotografic de către artistul fotograf sârb Milinko Stefanovici. Acesta a fost martorul represaliilor împotriva locuitorilor de altă etnie decât cea albaneză, în anul 1999, după ce armata iugoslavă s-a retras din Kosovo şi Metohia, iar forţele NATO şi formaţiunile paramilitare albaneze au preluat controlul asupra regiunii. Artistul se vădeşte preocupat şi de soarta bisericilor ortodoxe din Kosovo şi Metohia. Expoziţia este deschisă în sediul Ordinul Arhitecţilor (str. Verona nr. 19, în spatele Librăriei Cărtureşti), până pe 30 aprilie.

Petrecere

Zombie Nation Live în Hala

Pentru a doua oară în România, în Hala (Şoseaua Mihai Bravu nr. 475), Zombie Nation vine să-şi promoveze cel mai recent album, lansat pe 9 martie la Gigolo Records din Germania, intitulat „Zombielicious“. Discul conţine 14 piese şi iniţial a fost distribuit în doar 500 de exemplare, urmând ca ulterior să mai suplimenteze numărul acestora. Artistul încearcă să combine elementele esenţiale ale unei piese folosind strict echipamentele analogice. În deschidere: OK Corral. În încheiere: The Model. Ora de începere este 22, iar preţul de intrare este de 20 lei până la miezul nopţii şi 30 lei după.

Documentar

Capela papilor

Dintr-o serie de emisiuni TV dedicate sărbătorilor pascale, TV Cultural difuzează de la orele 21, un documentar despre Capela Sancta Sanctorum cunoscută şi sub numele de Capela Sf. Laurenţiu care se află în Palatul Laterano. Ea adăposteşte printre altele şi icoana Santissimi Salvatore Acheiropoieton („care nu e făcută de mâna omului“), care de la papa Leon al X-lea (1513 – 1521) nu a mai fost văzută de nimeni. Către această capelă duce Scala Sancta sau Scara Sfântă, alcătuită din 28 de trep

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu anunţă că de săptămâna viitoare Cazinoul din Constanţa va fi deschis publicului: „Mă bucur imens că încă un obiectiv pe care l-am început când eram vicepremier acum îl finalizez când sunt prim-ministru” VIDEO

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu anunţă că săptămâna viitoare se termină, după cinci ani, refacerea Cazinoului din Constanţa, iar „superba clădire” va putea fi vizitată în sfârşit de către public. Anunţul a fost făcut chiar de Ciolacu, care a postat pe TikT

„Un semnal foarte prost pentru noi”. Nicușor Dan, solicitare pentru președintele Bolojan și ministrul Hurezeanu

HotNews acum 2 ore
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, și ministrul român de Externe, Emil Hurezeanu, au „obligația să obțină un loc la masa discuțiilor de la Paris”, convocate de urgență de Emmanuel Macron, pentru a discuta despre „securitatea european

Generalul Cătălin Zisu a cerut trecerea în rezervă

Mediafax acum o ora
Şeful Comandamentului Logistic Întrunit a transmis, prin avocata sa, un comunicat de presă, informează Gândul. „În ultimele zile, în mass-media au fost vehiculate diverse informaţii, în mare parte neadevărate, care au creat confuzie şi au adus grave

Exclusivitate Reuters: SUA consultă aliaţii europeni despre garantarea securităţii Ucrainei

Mediafax acum 2 ore
Documentul, care conţine şase puncte şi întrebări, vine într-un moment sensibil, la doar câteva zile după ce preşedintele Donald Trump a provocat îngrijorare în rândul aliaţilor prin convorbirea telefonică neprogramată cu Vladimir Putin, în care a a

O parte din locuitorii județului Constanța vor rămâne fără curent electric luni, 17 februarie 2025

Ziua Constanta acum 53 minute
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Acestea au loc când sunt necesare lucrări de mentenanță sau modernizări ale rețelei, situații în care sunt luate toate măsurile de s

Ianis Hagi, din nou DECISIV pentru Rangers » Românul a provocat 2 autogoluri ale aceluiași jucător

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
s-a impus în deplasare cu , scor 3-1, grație unor contribuții decisive ale lui . Internaționalul român a provocat două autogoluri al căror autor a fost același jucător, Jamie McCart. Au marcat Hearts Antrenor Rangers Antrenor

Israelul a primit un transport de bombe grele de aviație din SUA, după ce Donald Trump a ridicat blocajul impus de administrația Biden

HotNews acum 2 ore
Israelul a primit un transport de bombe grele de aviație MK-84 din Statele Unite, după ce președintele american Donald Trump a ridicat restricțiile impuse anterior de administrația Biden asupra exportului acestor muniții, a anunțat duminică Minister

Netanyahu după întâlnirea cu Marco Rubio: Cu sprijinul SUA, ”putem duce treaba la bun sfârşit” împotriva Iranului

News.ro acum 2 ore
Israelul şi Statele Unite sunt hotărâte să împiedice Iranul să obţină arme nucleare şi să contracareze ”agresiunea” acestuia în Orientul Mijlociu, a declarat duminică premierul israelian Benjamin Netanyahu, după o întâlnire cu secretarul de stat ame

Prima apariție publică a lui Klaus Iohannis după demisie, la Sibiu. A spus doar două cuvinte | VIDEO

Libertatea acum 2 ore
Klaus Iohannis a apărut pentru prima dată în public după demisia din funcția de președinte al României duminică, 16 februarie. El a participat, alături de soția sa, Carmen Iohannis, și un agent SPP, la slujba de la Biserica Catolică din Sibiu.

Loteria Română Numerele câștigătoare extrase la tragerea Loto din 16 februarie 2025

Ziua Constanta acum 2 ore
Rezultatele loto de duminică, 16 februarie 2025. Loteria Română a publicat numerele câștigătoare de joi, 30 ianuarie la concursurile Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 sau Super Noroc. Rezultatele loto din 16 februarie 2025 Loto 6 d

Vremea

București
acum

-3°
dum.

-3°/-0°
lun.

-3°/-2°
mar.

-3°/-0°
mie.

-5°/-1°
Iasi
acum

-3°
dum.

-4°/1°
lun.

-4°/1°
mar.

-4°/2°
mie.

-3°/2°
Constanta
acum

-3°
dum.

-3°/1°
lun.

-1°/2°
mar.

2°/3°
mie.

1°/3°
Cluj-Napoca
acum

-5°
dum.

-5°/0°
lun.

-5°/1°
mar.

-4°/1°
mie.

-5°/2°
Timisoara
acum

-3°
dum.

-3°/2°
lun.

-2°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-4°/3°