Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Cupa primăverii"

Publicat in Vocea Brailei, joi 16 aprilie 2009 ·

* turneu de selecţie la fotbal organizat de Star'S

Timp de două zile, baza sportivă din "Grădina Mare" a fost gazda unui turneu de fotbal, la trei categotrii de vârstă, pe care l-a organizat şcoala de fotbal Star'S în colaborare cu Direcţia pentru Sport a Judeţului şi la care au fost invitate echipele Atletic, CF Brăila şi cele de la şcolile I. L. Caragiale, Fănuş Neagu şi Gr. Şc. Grigore Moisil.

La categoria copii născuţi în anul 2000 şi mai mici, locul întâi i-a revenit echipei de la I. L. Caragiale, pe poziţia a doua s-a clasat echipa Star's, iar pe a treia cea de la Fănuş Neagu, iar premiile speciale au fost adjudecate de Rareş Cristea, golgeterul turneului cu 18 reuşite, Albert Chirilă desemnat cel mai bun portar, ambii de la clubul organizator şi Angi Copae, elev al şcolii Fănuş Neagu, desemnat jucătorul turneului.

La celelalte două categorii de vârstă, prima poziţia a revenit echipelor de la Atletic. La grupa copiilor născuţi în anul 1999, locul al doilea a fost ocupat de Star's, iar al treilea de Grigore Moisil, iar la grupa copiilor născuţi în anii 1997-1998, locurile 2-4 au fost ocupate în ordine de Grigore Moisil, Star'S şi CF Brăila.

De la aceste două grupe premii speciale au primit Alexandru Iconaru, Ionuţ Busuioc, Gabi Olmazu, Ionel Dumitrescu şi Marius Alexandru.

La finalul competiţiei, DSJ le-a oferit participanţilor diplome şi cupe, iar clubul Star'S multe dulciuri.

"A fost un prilej pentru noi de a selecta copii talentaţi în vederea integrării lor într-un program organizat de antrenamente. Eu consider că acţiunea a fost o reuşită pentru că am descoperit mulţi copii care au aptitudini şi care promit, rămâne acum să vedem câţi dintre ei vor dori cu adevărat să facă performanţă", a declarat Ionel Cristea, preşedintele clubului Star'S. * turneu de selecţie la fotbal organizat de Star'S

Timp de două zile, ba

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur de magnitudine medie, în zona seismică Vrancea. IGSU: Nu s-au înregistrat pagube materiale sau victime

HotNews acum 7 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea de 4,6 grade s-a produs, duminică seara, în zona seismică Vrancea, nefiind semnalate pagube materiale sau victime, a anunțat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), transmite Agerpres. „În ziua de 1

„Întâlniţi-vă acum!”, cere Trump Ucrainei / Zelenski acceptă: „Îl voi aştepta joi pe Putin în Turcia. Personal”

HotNews acum 9 ore
Preşedintele american Donald Trump cere Ucrainei să accepte „imediat” discuţii directe cu Rusia, în încercarea de a pune capăt războiului, în ciuda faptului că Vladimir Putin a refuzat să accepte un armistiţiu prealabil de 30 de zile solicitat de li

Proteste cu mii de persoane pe străzile din Germania pentru interzicerea AfD

Ziua Constanta acum 8 ore
Mii de persoane au manifestat duminică în Germania pentru interzicerea AfD, în timp ce acest partid anti-imigrație contestă o decizie a serviciilor de informații interne de a-l clasifica drept 'extremist' de dreapta, relatează AFP. Protestatarii s-a

Nicușor Dan, la mitingul pe care l-a organizat în Piața Victoriei: „Cum a ajuns ura asta să ne dezbine?”

Libertatea acum 10 ore
Nicușor Dan a susținut duminică, 11 mai, un discurs la mitingul pe care l-a organizat în Piața Victoriei, intitulat „România în lumină”. Candidatul independent la Președinția României a vorbit despre o „Românie unită”.

Hamas anunţă eliberarea lui Edan Alexander, ultimul ostatic american despre care se ştie că mai este în viaţă

HotNews acum 6 ore
Hamas a anunţat duminică eliberarea iminentă a lui Edan Alexander, ultimul ostatic american deţinut în Gaza despre care se ştia că mai este în viaţă, relatează CNN, Reuters și News.ro. Șeful Hamas din exil, Khalil Al-Hayya, a spus că eforturile de f

LaLiga: FC Barcelona se apropie de titlu după o victorie dramatică cu 4-3 în faţa rivalei Real Madrid

News.ro acum 9 ore
Raphinha a marcat de două ori, iar FC Barcelona a recuperat un deficit de două goluri şi s-a impus cu 4-3 în faţa rivalei Real Madrid, într-un Clasico palpitant disputat duminică, în LaLiga, apropiindu-se astfel de titlul de campioană a Spaniei. Vic

Talibanii au interzis șahul în Afganistan. „Contravine legii privind moralitatea”

HotNews acum 10 ore
Guvernul talibanilor din Afganistan a adăugat şahul pe lista activităţilor interzise, considerându-l, până la noi ordine, o formă de joc de noroc care contravine legii privind moralitatea, a declarat duminică un oficial pentru Agenția France Press,

UPDATE - „Întâlniţi-vă acum!” Donald Trump cere Ucrainei să accepte negocierile oferite de Rusia, în ciuda reticenţei Moscovei de a respecta un armistiţiu / Zelenski este de acord şi anunţă că se va duce personal la Istanbul

News.ro acum 9 ore
Preşedintele american Donald Trump a cerut ca Ucraina să accepte „imediat” discuţii directe cu Rusia, în încercarea de a pune capăt războiului, în ciuda faptului că Moscova nu a acceptat un armistiţiu prealabil de 30 de zile solicitat de liderii eur

Performanță olimpică pentru elevii români Șapte medalii obținute la Olimpiada Asiatică de Fizică 2025, desfășurată în Arabia Saudită

Ziua Constanta acum 9 ore
Olimpicii români participanți la Olimpiada Asiatică de Fizică 2025, desfășurată în Arabia Saudită, au reușit performanța obținerii a șapte medalii - două de aur, două de argint și trei de bronz, precum și o mențiune de onoare, țara noastră având sta

Marius Tucă Show începe luni, 12 mai, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: HD Hartmann

Gandul acum 8 ore
Marius Tucă Show începe luni, 12 mai, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este HD Hartmann, profiler și analist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Țineți aproape!”.

Vremea

București
acum

lun.

7°/15°
mar.

8°/17°
mie.

11°/19°
joi

10°/22°
Iasi
acum

lun.

3°/16°
mar.

4°/15°
mie.

6°/18°
joi

8°/21°
Constanta
acum

lun.

8°/18°
mar.

10°/14°
mie.

9°/16°
joi

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

lun.

3°/15°
mar.

2°/14°
mie.

5°/16°
joi

6°/18°
Timisoara
acum

lun.

4°/20°
mar.

5°/18°
mie.

6°/18°
joi

7°/21°