În anii 1986-1987, Nicolae Ceauşescu a aprobat fabricarea a 1.500 de tractoare, în scopul exportării lor în Iran. Valoarea totală a acestora a fost de 4,3 milioane de dolari. Din păcate, pentru acele produse nu a fost asigurat un contract ferm de vânzare-cumpărare, fapt ce a generat probleme în momentul în care marfa a fost gata pentru livrare.
La începutul anului 1989, tractoarele respective au fost vândute pe piaţa internă, pentru ca uzina constructoare să nu rămână cu acestea pe stoc. În acelaşi timp, s-a aprobat exportul în Iran a unor piese de schimb pentru tractoare. Marfa ce urma să fie livrată în anul 1989 era în valoare de 4,3 milioane de dolari. În acest sens, exista deja un contract economic semnat de cele două părţi. Tot în perioada 1986-1987, au fost realizate 34 de tractoare în scopul exportării în Iugoslavia. Din păcate pentru uzina constructoare, acestea au fost "executate într-o specificaţie tehnică depăşită" şi partenerul extern a refuzat preluarea lor. În consecinţă, la începutul anului 1989, tractoarele au fost redirecţionate pe piaţa românească.
Probleme asemănătoare s-au înregistrat cu 24 de tractoare de 85-110 CP, realizate pentru piaţa britanică, şi cu 114 tractoare de acelaşi tip, ce urmau să fie exportate în Canada, în anii 1986-1987. Produsele respective, în valoare totală de 900.000 de dolari, nu au fost vândute în cele două state, deoarece "nu se solicită pe piaţă". Drept urmare, tractoarele au fost vândute în anul 1989 pe piaţa din România. La fel s-a întâmplat cu cele 38 de tractoare produse pentru Bolivia. Deoarece "partenerul nu a obţinut licenţă de import şi specificaţia în care s-au executat nu este cerută pe piaţă", lotul respectiv, evaluat la 145.000 de dolari, a fost redirecţionat şi vândut pe piaţa românească, la începutul anului 1989.
Un refuz categoric s-a înregistrat şi în Per
