Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Firmele caută în justiţie dreptate forfetară

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 16 aprilie 2009 ·

Alianţa Confederaţiilor Patronale acuză Finanţele că nu au promovat corect proiectul ordonanţei de urgenţă şi că nu au făcut o analiză reală de impact. Sursa: Agerpres

Patronatele şi-au pus ambiţia la bătaie şi se pregătesc de un drum lung, în care vor să atace în justiţie impozitul forfetar. Care sunt capetele de acuzare invocate de Alianţa Confederaţiilor Patronale? Ovidiu Nicolescu, preşedintele Consiliului Naţional al IMM-urilor (CNIPMMR), patronatul care a venit cu propunerea, ne-a spus că, în primul rând, actul normativ nu a urmat procedurile legale: discuţia în Comisia de Dialog Social a Ministerului Finanţelor (MFP), urmată de o dezbatere finalizată cu avizul Consiliului Economic şi Social (CES), după care să fie aprobată de guvern.

„A fost un simulacru al CES”, acuză Nicolescu. În al doilea rând, „nu a fost făcută o analiză de impact. S-a spus că măsura va aduce la buget peste 350 de milioane de lei, însă nu se spune nimic despre faptul că se vor pierde 600-700 de milioane de lei din cauza ajutoarelor de şomaj şi a pierderilor de TVA”, explică reprezentantul patronatelor.

Drumul legal

Potrivit avocatului Dinu Petre, partener la Cunescu Balaciu&Asociaţii, singura autoritate care poate cenzura din punct de vedere constituţional ordonanţa de urgenţă prin care a fost introdus impozitul forfetar este Curtea Constituţională.

„O persoană care se consideră vătămată prin prevederile unei ordonanţe a guvernului trebuie să sesizeze instanţa de contencios administrativ cu cerere de chemare în judecată (...) şi cu excepţia de neconstituţionalitate a unor prevederi din ordonanţa de urgenţă sau chiar a ordonanţei înseşi”, explică avocatul. Astfel, patronatele pot cere despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţă şi emiterea unui nou act administrativ. Dacă instanţa de contencios administrativ aprecia

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele interimar Ilie Bolojan participă la Summitul Iniţiativei celor Trei Mări de la Varșovia

G4Media acum 20 minute
Președintele interimar Ilie Bolojan Bolojan va avea o intervenţie, în prima parte a zilei, în cadrul segmentului dedicat şefilor de stat şi de guvern, la Forumul de Afaceri al Iniţiativei celor Trei Mări. Apoi va participa, alături de mai mulţi şefi

Analiză AI a dezbaterii de la Palatul Cotroceni. Cum s-au descurcat Crin Antonescu, Elena Lasconi și Nicușor Dan

Mediafax acum 6 ore
Analiza Candidatului: Crin Antonescu Introducere Generală și Poziționare: Crin Antonescu s-a prezentat în dezbatere ca un politician experimentat, încercând să proiecteze o imagine de stabilitate, cunoaștere a mecanismelor constituționale și a mizel

Dan Petrescu, exploziv după Dinamo - CFR Cluj: „Suntem proștii proștilor. Nepermis la acest nivel”

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
. Dan Petrescu, antrenorul ardelenilor, a analizat remiza echipei lui pe Arena Națională. Acesta a fost nemulțumit că elevii lui nu au menținut avantajul de 1-0.

VIDEO Lovitură de teatru la dezbaterea prezidențială de la Digi24: George Simion a plecat chiar înainte să înceapă emisiunea, după ce i-a dat un buchet de flori Elenei Lasconi. Ce a zis

HotNews acum 11 ore
Președintele AUR George Simion s-a retras din dezbaterea prezidențială organizată de către Digi24 la Palatul Cotroceni, invocând faptul că nu poate gira o asemenea dezbatere în condițiil în care alegerile prezidențiale de anul trecut au fost anulate

Spania declară stare de urgenţă în regiunile afectate de pana masivă de electricitate

HotNews acum 8 ore
Ministerul spaniol de Interne a declarat luni starea de urgenţă în ţară după ce o pană de curent electric a afectat cea mai mare parte a Peninsulei Iberice. Ministerul a adăugat că starea de urgenţă va fi aplicată în regiunile care vor solicita aces

Laszlo Dioszegi a spus ce antrenor pune la Sepsi, după plecarea lui Dorinel Munteanu: „Trebuie să rezolvăm”

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Laszlo Dioszegi, patronul lui Sepsi, a declarat că va numi un antrenor din cadrul clubului în locul lui

Marius Tucă Show începe marți, 29 aprilie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: HD Hartmann

Cancan acum 9 ore
Invitatul zilei este HD Hartmann, profiler și analist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

România, locul 1 la Olimpiada Balcanică de Matematică / Elevii români au obținut patru medalii de aur şi două medalii de argint

G4Media acum 8 ore
Ministerul Educaţiei anunţă, luni seară, că România a obţinut locul 1 la Olimpiada Balcanică de Matematică, transmite News.ro. ”Locul I pe echipe pentru România, cu patru medalii de aur şi două medalii de argint, la Olimpiada Balcanică de Matematică

Intervenţie ISU la Colegiul Brukenthal din Sibiu, după ce 20 de elevi au prezentat mâncărimi la nivelul pielii

HotNews acum 9 ore
Două echipaje SMURD, o autospecială de stingere şi o autospecială CBRN au intervenit luni la Colegiul Naţional Brukenthal din municipiul Sibiu, în urma unui apel la 112 prin care s-a semnalat faptul că mai mulți elevi acuză mâncărimi la nivelul feţe

Dinamo Bucureşti – CFR Cluj, scor 1-1 / Rezultatul îi scoate pe ardeleni din lupta pentru titlu, sunt la 7 puncte de FCSB

G4Media acum 8 ore
Echipa CFR Cluj a încheiat la egalitate luni seara, în deplasare, scor 1-1, cu formaţia bucureşteană Dinamo, în ultimul meci al etapei a şasea din play-off, transmite News.ro. Perica a ratat o bună ocazie pentru Dinamo, în minutul 30, când a trimis

Vremea

București
acum

mar.

5°/20°
mie.

9°/23°
joi

13°/24°
vin.

14°/22°
Iasi
acum

mar.

5°/22°
mie.

12°/23°
joi

12°/22°
vin.

8°/21°
Constanta
acum

mar.

4°/15°
mie.

7°/14°
joi

10°/16°
vin.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

mar.

7°/22°
mie.

10°/21°
joi

11°/20°
vin.

10°/22°
Timisoara
acum

mar.

5°/21°
mie.

11°/23°
joi

13°/23°
vin.

11°/24°