Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gabriela Tudor, in memoriam

Publicat in Observator Cultural, joi 16 aprilie 2009 ·

Gabriela Tudor a dispărut dintre noi brusc şi mult prea devreme. Absolventă a Academiei de Studii Economice din Bucureşti (1980) şi a Certificatului European de Administrare a Proiectelor Culturale de la Bruxelles (1995), Gabriela Tudor a fost unul dintre primii manageri culturali din România, a inventat – împreună cu oameni precum Corina Şuteu – această meserie, i-a dat consistenţă, profesionalism, direcţie. În 1990, Gabriela a lucrat cu echipa lui Ion Caramitru la Uniter, ca director de relaţii internaţionale, apoi a colaborat alături de Corina Şuteu la deschiderea primului teatru de proiecte culturale, Theatrum Mundi, şi, ulterior, la implementarea la Institutul Francez a primului Master European în management cultural, Programul ECUMEST. A iniţiat şi realizat, prin Fundaţia DCM, primele proiecte de dans din România – Centrul Inter/Naţional pentru Dans Contemporan, Platforma Dansului Românesc, Zilele Dansului Portughez la Bucureşti, şi cel dintîi turneu/ festival de dans britanic în România, British Dance Edition (1998). Înainte de toate, însă, Gabriela Tudor a însemnat, timp de zece ani, Pro Helvetia şi Programul Cultural Elveţian în România. Nu puţini sînt artiştii români care au găsit în persoana ei un ascultător atent, o femeie energică, plină de idei, mereu capabilă să facă legături, să reunească artişti şi instituţii în jurul unei propuneri sau al unui proiect. Dacă ar fi s-o citez pe ea însăşi, într-un interviu pe care mi l-a dat la închiderea Pro Helvetia România, ceea ce a făcut în aceşti ani Gabriela Tudor a fost „să ofere un nou model de colaborare cu operatorii culturali, bazat pe o relaţie de parteneriat în care fiecare are ceva de învăţat de la celălalt. Şi încă ceva: o bună parte dintre proiectele iniţiate şi finanţate au fost o sursă de inspiraţie pentru alţi finanţatori“. Gabriela Tudor a iniţiat programe de rezidenţe şi schimburi artistice

Articolul in Observator Cultural >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Prima reacție a lui Zelenski după convorbirea Trump-Putin: Negocierile fără Ucraina la masă nu vor aduce rezultate

HotNews acum 8 ore
Președintele Volodimir Zelenski a declarat marți că Ucraina va sprijini propunerea SUA privind stoparea atacurilor asupra infrastructurii energetice ruse și a spus că speră să vorbească cu liderul american Donald Trump despre discuțiile acestuia cu

Emisiunile zilei de miercuri, 19 martie 2025

Ziarul Financiar acum 6 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Administrația Prezidențială a desecretizat costurile zborurilor lui Klaus Iohannis: cât au costat cele 193 de vizite externe

Wall-Street.ro acum 7 ore
Administraţia Prezidenţială a desecretizat situaţia costurilor pentru zborurile speciale efectuate pentru deplasările externe ale delegaţiilor conduse de preşedintele Klaus Iohannis, începând cu anul 2015 şi până în anul 2025. Din documentul transmi

Incendiu la Spitalul Clinic de Psihiatrie "Prof. Dr. Alexandru Obregia" București. O persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale

Ziua Constanta acum 8 ore
Un incendiu a izbucnit în această seară pe un hol din cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie "Prof. Dr. Alexandru Obregia" București. Din primele informații o persoană care a inhalat fum a fost transportată la spital. Potrivit unui comunicat al Dire

Sibiu: O maşină a pătruns pe contrasens şi a intrat într-un autobuz în care erau doi pasageri / În urma impactului, cele două vehicule au luat foc / Şoferul autoturismului a murit şi nu a fost stabilită identitatea acestuia

News.ro acum 7 ore
Un accident rutier a avut loc, marţi seară, în municipiul Sibiu, după ce o maşină a intrat pe contrasens şi a lovit un autobuz de transport călători, iar în urma impactului, cele două vehicule au luat foc. Şoferul autoturismului a murit şi încă nu i

Lucian Romașcanu, propunerea României pentru funcția de membru al Curții Europene de Conturi: „Voi renunța la cariera politică”

Gandul acum 7 ore
Lucian Romașcanu, purtătorul de cuvânt al PSD și actual președinte al CJ Buzău este propus de România pentru a ocupa funcția de membru al Curții Europene de Conturi. Cu ocazia audierii din Comisia pentru control bugetar a Parlamentului European, Rom

David Popovici și Simona Radiș, desemnați sportivii anului 2024

Capital acum 10 ore
Campionul olimpic la natație David Popovici a fost desemnat, marți, sportivul anului 2024 la Gala Sportului Românesc, organizată de Agenția Națională pentru Sport. Sportiva anului a fost aleasă canotoarea Simona Radiș, campioană mondială și european

SuperLiga: Dorinel Munteanu este noul antrenor al echipei Sepsi Sfântu Gheorghe

HotNews acum 10 ore
Dorinel Munteanu (56 de ani) este noul antrenor principal al echipei Sepsi Sfântu Gheorghe, a anunțat clubul din SuperLiga. După trei luni și jumătate, Munteanu revine pe banca unei echipe din prima ligă a României. Tehnicianul are ca obiectiv calif

După Sorana Cîrstea, şi Gabriela Ruse a acces în turul doi la Miami Open

News.ro acum 6 ore
Gabriela Ruse, locul 102 WTA, venită din calificări, a acces în turul doi al turneului de categorie WTA 1000 Miami Open. Ruse (27 de ani) a învins-o în runda inaugurală pe rusoaica Polina Kudermetova, 21 de ani, locul 56 WTA, scor 6-1, 6-7 (5), 6-2.

Nicușor Dan: „Odată ajuns în Cotroceni, mă gândesc că Elena Lasconi ar putea fi primarul Bucureștilor”

Gandul acum 8 ore
Nicușor Dan pare să încerce un troc politic cu Elena Lasconi. Ar fi de acord să-i ofere președintelui USR vrabia de pe gard, Primăria București, contra retragerii sale din cursa mare, Cotrocenii, a sugerat el la Observator. Am în minte, bineînțeles,

Vremea

București
acum

-2°
mie.

-2°/9°
joi

3°/12°
vin.

5°/15°
sâm.

7°/16°
Iasi
acum

mie.

1°/10°
joi

2°/12°
vin.

4°/16°
sâm.

6°/15°
Constanta
acum

-4°
mie.

-4°/8°
joi

4°/8°
vin.

5°/10°
sâm.

6°/9°
Cluj-Napoca
acum

-4°
mie.

-4°/7°
joi

0°/10°
vin.

2°/12°
sâm.

4°/11°
Timisoara
acum

-7°
mie.

-7°/8°
joi

1°/12°
vin.

3°/14°
sâm.

6°/14°