Andrei Ivanţoc, unul dintre cei patru membri ai „Grupului Ilaşcu”, a fost stâlcit în bătaie de forţele de ordine din Chişinău, după ce a participat, împreună cu soţia sa, la protestele anticomuniste de săptămâna trecută. Sursa: EVZ
Aflat în Spitalul „Sfânta Treime” din capitala Moldovei, Ivanţoc le-a povestit trimişilor speciali ai EVZ momentele de groază prin care a trecut: în noaptea de 7 spre 8 aprilie, scutierii l-au lovit cu bastoanele şi cu picioarele. Certificatul medical al lui Ivanţoc dovedeşte brutalităţile „marca Voronin”: comoţie cranio-cerebrală, plăgi deschise la cap, fractură la antebraţ, lovituri la picioare.
În 1992, Andrei Ivanţoc a fost arestat, împreună cu Ilie Ilaşcu, Tudor Petrov-Popa şi Alexandru Leşco, grup care luptase împotriva separării Transnistriei de Republica Moldova. În 1993, Ivanţoc a fost condamnat de regimul separatist al lui Igor Smirnov la 15 ani de închisoare, într-un proces la care a fost ţinut, împreună cu Ilaşcu şi Petrov-Popa, într-o cuşcă de fier. Eliberat în 2007, după ce şi-a executat integral pedeapsa, martirul basarabean a fost decorat cu Ordinul Naţional Steaua României în grad de Cavaler.
SURPRIZĂ
Voronin cere amnistiere parţială
Liderul de la Chişinău le-a cerut ieri autorităţilor moldovene să-i amnistieze pe protestatarii de pe 7 aprilie, dar nu şi pe reprezentanţii lumii interlope sau pe cei consideraţi ca făcând parte din crima organizată. Voronin a ţinut ieri un discurs prin care a răspuns şi declaraţiilor de marţi ale preşedintelui român. Traian Băsescu promisese simplificarea procedurii de acordare a vizelor, promisiune care a fost pusă ieri în practică de guvernul Boc.
Stâlcit în bătaie de torţionarii lui Voronin
Andrei Ivanţoc, unul dintre cei patru membri ai „Grupului Ilaşcu”, a fost lovit crunt de forţele de ordine din