Deficitul total al sistemului de pensii al companiilor britanice a depasit 250 mld. lire sterline (280 mld. euro) in martie, stabilind un record in acest sens, cauzat in mare parte de reducerea randamentelor titlurilor de valoare de tip gilt (obligatiuni emise de guvern), in conditiile in care banca centrala a Marii Britanii a introdus relaxarea cantitativa, scrie Financial Times.
Potrivit Fondului de protectie a pensiilor din Marea Britanie, care asigura schemele de pensii pentru angajatii a caror firma angajatoare da faliment, decalajul intre valoarea activelor si a pasivelor pe care le garanteaza a urcat la 253,1 mld. lire sterline.
Fondul britanic de protectie a pensiilor calculeaza indicele 7.800, numit astfel dupa numarul de vehicule de economisire de profil din Regatul Unit pe care le garanteaza, pe baza activelor medii si a dobanzilor aferente titlurilor de valoare de tip gilt pe termen lung.
In martie, pietele bursiere au inregistrat cresteri, majorand valoarea activelor cu 2,8% in raport cu februarie.
Cu toate acestea, nivelul de crestere a fost insuficient pentru a compensa randamentele in scadere ale titlurilor de valoare de tip gilt, in conditiile in care Banca Angliei a garantat achizitii in valoare de 25 mld. lire sterline prin gilt-uri, cu ajutorul carora spera sa incurajeze bancile sa acorde imprumuturi economiei reale.
Cu toate ca randamentele anumitor obligatiuni au crescut de la sfarsitul lui martie, acestea raman totusi la un nivel inferior celui inregistrat la inceputul anului.
Deficitul accentuat al sistemului britanic de pensii trage semnale de alarma cu privire la modul in care fondurile de pensii sunt gestionate, investindu-se masiv in actiuni.
Desi fondurile de pensii s-au angajat in 2003 sa reduca investitiile in active riscate, in conditiile in care randamentele si pietele bursiere se prabusisera, u