Cine îşi închipuia că viaţa în regim democrat ar fi o bagatelă se înşela. Din această percepţie eronată îşi trag seva marasmul şi tendinţa centrifugă a societăţii fostelor ţări comuniste. Tot mai des în ultima perioadă se fac auzite persoane, tălpaşe ori simandifore, nostalgiind apusele vremuri, ridicînd în slăvi ceea ce atunci erau obligate să facă la porunca partidului tiranic şi criticînd ceea ce era considerat o trădare a demnităţii umane în ochii discreţi ai bravilor români care mai erau. Exceptînd bandele operative ale celor ce au reuşit acumulări materiale importante, compatrioţii noştri postceauşişti găsesc tot mai multe virtuţi regimului condamnat pe cale orală şi tot mai puţine rîvnitului capitalism, pentru care unii şi-au dat viaţa ori şi-au abandonat comandantul suprem. Cotidianul Ziua a lansat în ediţia din 2 aprilie, sub formă de canon ironic purtînd titlul „Cele şapte minuni ale comunismului“, esenţa percepţiei populare a trecutului autohton. O preluăm şi noi, convinşi de valoarea ei istorică şi de impactul paramnezic: „1. Toţi aveau de lucru. 2. Deşi toţi lucrau, nimeni nu muncea. 3. Deşi nimeni nu muncea, planul se făcea. 4. Deşi planul se făcea, nimic nu se găsea. 5. Deşi nimic nu se găsea, toţi aveau. 6. Deşi aveau, toţi furau. 7. Deşi toţi furau..., nimic nu lipsea!“. Pentru mulţi dintre contemporani, acest modus vivendi mioritic echivalează cu descrierea Paradisului în carne şi oase. Numai că adevărata cauză a buimăcelii actuale nu ne este dezvăluită. Prin îngrădirile impuse, prin propaganda meticuloasă, prin lipsa alternativei, Partidul comunist era văzut de masele rătăcite drept singura instituţie capabilă să aibă grijă de cetăţean, din toate punctele lui de vedere. Controlul excesiv a creat aura paternalismului de stat, care protejează, se preocupă, alină, pedepseşte, veghează şi rezolvă. Imaginea Tătucului a fost implantată în subconş