Dacă istoria nu se scrie niciodată pornind de la „ce-ar fi fost dacă“, literatura e prin excelenţă domeniul lui „ca şi cum“. În plus, cu cît se ştie mai puţin despre un scriitor valoros sau original, cu atît şansele de a fi mitizat şi de a produce ficţiuni – zvonuri, legende, fantasme – sporesc. În cazul lui Mateiu Caragiale, datele despre viaţa sa sînt prea puţine pentru o biografie în toată puterea cuvîntului, dar mai mult decît suficiente pentru a compune ficţiuni biografice incitante. Asta în condiţiile în care opera autorului – redusă, parţial pierdută, cu texte abandonate în stare de proiect – păstrează o magnetică putere de fascinaţie.

Ultimele însemnări ale lui Mateiu Caragiale însoţite de un inedit epistolar precum şi indexul fiinţelor, lucrurilor şi întîmplărilor în prezentarea lui Ion Iovan, Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2008, 552 p. Nu-i de mirare că Sub pecetea tainei a fost continuată de admiratori fervenţi precum Radu Albala, Alexandru George şi alţii, iar autorul Crailor… a devenit personaj în romanul Tratament fabulatoriu de Mircea Nedelciu. Singura sa biografie este o ficţiune Lăsînd la o parte cîteva ciorne juvenile, toată proza lui Mateiu Caragiale are un caracter „confesiv“. Numai că autorul Crailor… nu poate mistifica şi nu se poate mistifica decît la persoana întîi. El îşi fantasmează inclusiv identitatea biografică, trecînd neconvenabilul „sub pecetea tainei“ şi lăsînd la vedere doar imaginea „care contează“, identitatea sa imaginară de personaj: o imagine nobilă, cu blazon heraldic… De fapt, singura sa biografie la care avem acces este o ficţiune din care legendele nu lipsesc. Dar orice estet care se respectă este un hombre segredo, ascuns sub măşti multiple. Un detectiv abil i le poate smulge, dar, făcînd asta, îi distruge farmecul: naratorul din Remember o ştia şi i-o spunea de la obraz amicului care descoperise, din