După ce au învins în sferturile de finală rivala bucureşteană Rapid, Dinamo va juca în faza următoare a Cupei României împotriva unei alte mari "duşmane", FC Timişoara. Sursa: Codrin Prisecaru
Astăzi s-au tras la sorţi duelurile din semifinalele Cupei României. A doua semifinală va opune deţinătoarea trofeului, CFR Cluj, şi FC Vaslui.
Meciurile se vor disputa pe 6 mai, pe teren neutru. Finala se va juca pe 17 iunie.
În sferturile de finală, Dinamo a învins Rapidul, scor 4-2, iar FC Timişoara a trecut de Gloria Bistriţa, scor 2-0. Ambele meciuri s-au disputat ieri.
Adversarele din cealaltă semifinală şi-au croit drum în semifinale după ce au învins, marţi, formaţiile Pandurii şi Unirea Urziceni. CFR-ul i-a învins pe gorjeni cu 1-0, după un meci cu scandal, decis de un penalty acordat de arbitrul întâlnirii. Vasluiul a câştigat cu 2-0 în faţa surprizei din campionat, Unirea Urziceni.