După o perioadă destul de îndelungată în care a lipsit preocuparea pentru editarea unei reviste de profil, se pare că a revenit interesul studenţilor pentru implicarea în activităţi redacţionale. Începînd din luna februarie, în cadrul facultăţii există două reviste, fiecare abordînd direcţii diferite: revista Doamna grasă, continuînd, într-un fel, linia reprezentată de Eliterebele, Betonuri şi Litere nouă, toate înfiinţate după 1990, şi Texte, revistă de teorie literară, reprezentînd prima iniţiativă de acest gen din cadrul facultăţii. Apărută cu sprijinul Asociaţiei de cultură şi ecologie Green Art Line şi al Centrului interdisciplinar „Tudor Vianu“ (avînd ca parteneri revista Observator cultural, editurile Art, Cartier, Trei şi Radio România Cultural), revista Texte este iniţiată de un grup de studenţi din anul I al masteratului de Teoria literaturii şi a culturii/Literatură comparată (Bogdan Niţă, redactor-şef, Alexandra Florescu, redactor-şef adjunct, Silvia Dumitrache, secretar general de redacţie, iar ca redactori: Irina Georgescu, Cristina Tohăneanu, Sorana Ghitea). Ceea ce îşi propun masteranzii care au lucrat la acest proiect este să aducă teoria literară într-un spaţiu cultural activ, care să interacţioneze cu diverse domenii: filozofie, sociologie, cinematografie, artă etc., arătînd că teoria literară nu este un domeniu neatractiv, respins de către studenţi. „Dialogul textier“ – un fragment de conversaţie de pe Messenger între doi dintre studenţii din cadrul redacţiei – este o dovadă că domeniul teoriei nu trebuie să mai rămînă o simplă „anexă la alte probleme“. Pentru prima oară, studenţii vorbesc deschis despre problema reală a statutului teoriei literare: „vreau să scăpăm de frustrarea că există zeci de reviste de literatură pe piaţă, zeci de pagini ale poeţilor şi criticilor literari... şi te întrebi enervat la Masterul de TL: cui i-e frică de