Serviciile proaste şi tarifele mari de pe litoralul autohton îi determină pe români să aleagă ca destinaţie pentru vacanţă Bulgaria. Litoralul vecinilor noştri câştigă aprecierea turiştilor prin plaje curate, regim hotelier în sistem all-inclusive şi preţuri acceptabile.
La o distanţă de câteva ore de mers cu maşina de la graniţa României fie de la Giurgiu, fie de la Siliştea, Călăraşi, se află litoralul bulgăresc. Este evident că nu îl poţi compara cu alte destinaţii exotice din Spania, Portugalia, Italia, însă zonele pe care le au bulgarii le-au exploatat la maximum din punct de vedere turistic. Falezele sunt frumos amenajate şi te poţi plimba în voie fără să rişti să dai de numeroase gunoaie. După frumoasele plimbări în serile călduţe de vară, te poţi opri la una dintre zecile de terase, unde mâncarea şi muzica sunt deosebite.
Pe litoralul din Bulgaria întâlneşti numeroase staţiuni, dar unele dintre cele mai frumoase şi vizitate sunt: Balcic, Albena, Nisipurile de Aur şi Varna.
Balcic, reşedinţa de vară a reginei Maria
În cazul în care sunteţi pasionaţi de istorie, Balcic este locul în care puteţi descoperi cele mai frumoase poveşti despre această zonă. Într-o atmosferă plăcută, liniştitoare şi degajată, puteţi vizita Palatul şi Grădina Botanică ale reginei Maria.
Datele istorice relatează că, după terminarea Războiului Balcanic din 1913, Balcicul a fost anexat României. Fascinată de frumuseţea sălbatică a locurilor, regina Maria a construit aici un superb palat de vară şi ulterior a fost amenajată şi o impresionantă Grădină Botanică. Acest complex regal includea şi o capelă, dar şi o vilă pentru aristocraţii români veniţi aici să se relaxeze. În perioada interbelică, Balcicul era una dintre cele mai luxoase şi apreciate staţiuni din Europa, redevenind parte a Bulgariei în 1940.
Nu trebuie să rataţi Grădina Botanică