Romanii au vocatie de victime. Din timp in timp, poporul, comunitatile locale, asociatiile de locatari sau familia ofteaza intrebandu-se de ce patimile sale nu se mai sfarsesc. Om purta noi vreun blestem aparte? Intr-un fel, probabil ca da.
Purtam blestemul propriului nostru fel de a fi, incapacitatea cronica, la nivel macro si micro, de a iesi din cercuri vicioase, de a trece dincolo de aparente, de a invata din propriile experiente.
Ne repetam la infinit propriile greseli si ne intrebam de ce or avea ele mereu aceleasi efecte.
Cum votam asa traim
Priviti campanile electorale din Romania! Daca nu apare vreo tema circumstantiala puternica, asa cum e criza acum, nu facem decat sa revenim, din patru in patru ani, asupra acelorasi probleme: anticoruptie, pensii, salariile bugetarilor.
La localele din Bucuresti: cainii vagabonzi, traficul si gropile din drumuri. Din patru in patru ani descoperim ca aceste teme sunt la fel de grave pentru ca nu au fost nici macar partial rezolvate. Sunt corigente devenite repetentii.
Asa se face ca in loc sa mergem mai departe, ne reapucam de tema nefacuta, de lectia neinvatata. Unele astfel de teme, cum ar fi lustratia, dispar la un moment dat, dar nu pentru ca ar fi fost duse la bun sfarsit, ci pentru ca sunt mult prea uzate si nimeni nu le mai baga in seama.
Este ceea ce se va intampla cat de curand si cu anticoruptia. Chiar daca sunt abandonate de interesul public si bagate sub pres, ele continua sa provoace efecte si de acolo, stand la originea multora dintre necazurile noastre zilnice.
Si daca cei votati la un moment dat nu-si faca treaba, prezentandu-se dupa 4 ani cu tema nefacuta, ce face electoratul? Si-o fi inteles el macar lectia ca felul in care traieste depinde de felul in care voteaza? Nici poveste!
Baronii locali sunt
