Poet, eseist, moralist, Nicholas Catanoy este, se pare, scriitorul român care s-a aflat pe cele mai multe meridiane. Născut la Braşov în 1925, de formaţie medic, a străbătut Canada, Nigeria, America de Sud, Germania, Franţa, Thailanda, Egiptul, Tunisia, Nepalul (unde se converteşte la budism), realizînd o impresionantă aventură geografică ce l-a pus în contact cu o diversitate de culturi şi cu o serie de personalităţi. Rodul convorbirilor cu o seamă de autori francezi îl constituie volumul Orfeu şi Maşina. Din paginile acestor interviuri am încercat a desprinde trăsăturile unei imagini a reflecţiei socio-culturale occidentale în raport cu realităţile est-europene. În ce măsură, ne-am întrebat, mentalitatea intelectualităţii galice îşi conturează un specific, care e diferenţa între speculaţia acesteia şi ceea ce am putea mărturisi noi, cei din ţările ce-au cunoscut subjugarea totalitară, în legătură cu teribila experienţă istorică prin care am trecut? Nu o dată intelighenţii apuseni se arată înclinaţi către o detaşare de concretul istoric, de virtuţile şi servituţile acestuia. Plonjează într-o cutezătoare gratuitate a meditaţiei, reflex al siguranţei mediului în cauză, bizuit pe o solidă, aproape fără discontinuităţi temelie a instituţiilor democratice. Scrupulul etic, fiind de la sine înţeles, e astfel trecut cu vederea ori relativizat cu nonşalanţă. Problematizarea acestuia se produce în direcţia unei speculaţii autarhice, nu în cea a unei confruntări cu stringenţele apărării libertăţii de conştiinţă, aşa cum s-a întîmplat în Estul continentului. Atît de semnificativ, Valéry executa graţioşi paşi dansanţi în jurul conceptului de morală, care ar fi "un fel de artă a suprimării dorinţelor, a posibilităţii de slăbire a gîndului" sau, cel mult, "proprietatea umană de-a juca mai multe personaje". În acelaşi chip al plutirii dezinvolte în atmosfera gîndului pur se ro