Ne intersectam cu multe spatii urbane ale alienarii. Nu le putem ocoli si nici eluda din existenta noastra. Au fost cel mai adesea proiectate ca sa aiba acest rol.
Scara de bloc a fost de la bun inceput un spatiu al nimanui. Un spatiu care anuleaza dialogul, gestul, atitudinea. Este atat de restrans incat creeaza disconfort, daca ne gandim numai la transportul mobilierului, de pilda. Dar in primul rand este vorba de un disconfort sufletesc. Palierul blocului interbelic are o alta dispunere a apartamentelor. Arareori apartamentele interbelice sunt dispuse fata in fata astfel incat vecinul de palier sa urmareasca pe vizor cine iti vine acasa sau ce ai cumparat in fiecare ceas al zilei. Era o discretie care pornea din proiect, o discretie care hranea un confort minimal.
Apoi, scara de bloc alieneaza orice tip de socializare. Practic asta s-a si gandit. Daca este eliminata socializarea tipica vecinatatii, oamenii devin celule izolate si accesibile oricarui tip de manevrare, manipulare. In acest context, responsabilul de scara de altadata era cel dintai dictator social de care te loveai pana sa iesi in strada. Se pot observa rezultatele si azi: cum salutul tau fata de vreun conlocuitor de palier nu primeste raspuns; cum iti este inchisa usa liftului cat mai grabnic, la doi trei pasi distanta, ca nu cumva sa deranjezi cu prezenta ta. Vecinul este un insingurat. Si tu ajungi sa fii, fara sa poti constientiza aceasta devenire. Ea apare treptat, pe negandite, odata cu iesirea din copilarie.
Se mai vorbeste de vestita "sezatoare", dar ea nu apartine scarii de bloc, ci iesirii acesteia. Si o intalnim aproape numai la blocurile mici, cu patru etaje. Acolo unde demografia este mai mare si adesea foarte variata profesional si cultural, apar germenii unei agresivitati mocnite si fecunde. Blocurile cu zece etaje nu au sezatori, dar hranesc cel mai
