Încercând acum câteva zile să explic unor tineri cum se lucrează cu exemplele, cum se organizează şi se prelucrează un material lingvistic în curs de culegere, mi-am dat seama că familiaritatea cu internetul le oferă un reper la îndemână: putem spune (cu şanse de a fi înţeleşi imediat) că fişele de lectură primesc taguri, în funcţie de care se pot grupa şi regrupa pentru a ilustra diferite aspecte ale temei tratate. Mi se pare că se confirmă, şi în acest caz, faptul că utilizarea internetului democratizează şi răspândeşte anumite practici intelectuale - de la cele elementare până la unele mai rafinate (de la obiceiul scrisului şi al cititului zilnic până la metode de căutare şi organizare a informaţiei). Cuvântul impus de uzul actual - tag - e, ca atâtea altele, un anglicism a cărui absolută necesitate este discutabilă, dar a cărui prezenţă a devenit de neocolit. Dincolo de polisemia sa (are mai multe uzuri specializate, în tehnologia informatică), tag ar fi putut fi echivalat, în sensul său curent, prin termenii etichetă sau cuvânt-cheie. Sporadic, ase­menea transpuneri sau echivalări chiar apar în texte: "La adăugarea unui link nu uita de taguri (etichete) sau cuvinte cheie" (comunitati.portal.ro). Faptul că tag e totuşi folosit mai mult decât sinonimele sale (parţiale) se explică în primul rând prin caracterul său tehnic, prin comoditatea utilizatorilor şi prin presiunea contextuală a limbii-sursă: din teama de a nu produce confuzii şi pentru că indicaţiile unui sistem cu care operează curent sunt în engleză, vorbitorul preia pur şi simplu cuvântul ca atare. La uşurinţa preluării contribuie, desigur, scurtimea cuvântului şi posibilitatea de adaptare rapidă, fără dificultăţi grafice sau morfologice şi cu o minimală transpunere fonetică. Dicţionarul ortografic, ortoepic şi morfologic (DOOM) nu îl cuprinde (încă), dar îi stabileşte implicit regulile de scriere: