Strict cultural vorbind, popularitatea scriitorului britanic Aldous Huxley (1894-1963) a venit mereu dinspre eseurile lui neconvenţionale şi dinspre cele două romane cu succes internaţional - Point Counter Point/Punct. Contrapunct (1928) şi Brave New World/Minunata lume nouă (1932). În primul, Huxley reactualizează o tradiţie estetică engleză, cu rădăcini victoriene, a tipologiilor mentalitare, aparţinătoare unui anumit moment istoric. Explorînd profiluri individuale şi colective din anii douăzeci, el stabileşte o legătură intertextuală cu proza secolului al XIX-lea, fie în varianta "fiziologiei" franceze, fie în cea a "personajului-clişeu" din cano­nul literar al Albionului, inaugurat prin Bleak House/Casa umbrelor de Dickens sau The Book of Snobs/Cartea snobilor de Thackeray. În al doilea, autorul, folosindu-se de instrumentarul artistic al distopiei, oferă o imagine apocaliptică a viitorului umanităţii. Aluziile sale transparente la revoluţia bolşevică, la excesele industrializării şi la alienarea insului (post)modern, pînă la atingerea stadiului de mutant identitar, uimesc şi astăzi, datorită acurateţei lor aşa-zicînd "profetice", cu atît mai mult cu cît romanul descrie inevitabila unificare a întregului mapamond sub autoritatea unui "Stat Mondial". Cele două opere l-au transformat, practic, pe Aldous Huxley într-un scriitor universal, tradus intens în Europa şi Asia.

Huxley a dobîndit însă şi o faimă - să-i spunem - "non-literară", în etapa lui americană (în 1937, scriitorul se mută la Los Angeles, unde va locui pînă la sfîrşitul vieţii - aici, în 1959, primeşte şi cea mai prestigioasă distincţie din cariera sa publicistică: Marele Premiu al Academiei Americane de Arte şi Litere). Puţini îşi mai amintesc astăzi faptul că el a fost implicat într-o celebră controversă a anilor cincizeci (devenită ulterior un veritabil scandal american, cu ramific