Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Guvernanţii distrug sectorul IMM-urilor

Publicat in Vocea Brailei, vineri 17 aprilie 2009 ·

* este opinia vicepreşedintelui PNL Brăila, Cătălin Boboc

Vicepreşedintele PNL Brăila, Cătălin Boboc, se declară îngrijorat de efectul pe care-l vor avea asupra micilor întreprinzători noile reglementări fiscale puse la cale de Guvernul Boc. Liberalul este de părere că toate măsurile pe cale de a fi luate în numele crizei, inclusiv impozitul forfetar, nu fac decât să ducă la adâncirea efectelor crizei, în rândul mai micilor sau mai marilor oameni de afaceri, blocând activitatea acestora şi ducând la şomaj masiv sau împingându-i către evaziune fiscală, pentru a-şi salva afacerea. Boboc anunţă că PNL-ul va încerca pe toate căile să oprească adoptarea modificărilor anunţate la Codul Fiscal: "Conform datelor Registrului Comerţului, în judeţul nostru sunt 25.000 de firme, din care peste 24.000 sunt întreprinderi mici şi mijlocii, categorie care va fi cu siguranţă afectată de ultimele măsuri. În timp ce toate guvernele din Europa scad impozitele şi încearcă să adopte nişte măsuri care să sprijine consumul, astfel încât economia să se mişte, noi, în România, venim şi punem poveri fiscale suplimentare pe întreprinzători. Acestea vor duce la scăderea consumului şi bineînţeles, o mulţime de firme se vor închide în urma acestor biruri suplimentare, ceea ce va însemna o grămadă de şomeri şi scăderea puterii de cumpărare a oamenilor. Noi, PNL-ul, avem obligaţia să susţinem interesele acestor întreprinderi, mai ales că economia românească s-a bazat în ultimii ani pe aceste IMM-uri, deci o vom face pe toate canalele. Cred că sunt lucruri foarte serioase, iar parlamentarii liberali au anunţat deja că intenţionează să facă demersuri pentru depunerea unei moţiuni de cenzură. Oamenii trebuie apăraţi de cineva şi noi, liberalii, vrem să facem tot ce se poate pentru a-i spirjini. După cum ştiţi, atunci când impozitele cresc, oamenii au tendinţa de a încerca tot felul de varian

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum o ora
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Irina Begu a câştigat turneul WTA de la Iaşi, după ce a învins-o pe Jil Teichmann în finală

Mediafax acum 28 minute
Pentru Begu a reprezentat cel de-al şaselea titlu WTA din carieră şi primul după trei ani. Begu a dominat primul set, câştigându-l fără să cedeze vreun game, în doar 29 de minute. În setul secund, Teichmann a început mai bine, adjudecându-şi primul

UPDATE - Protest pe sensul către Bucureşti al A1 – Un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României / Traficul a fost deblocat / Protestatarii, la sediul Poliţiei - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Sensul către Bucureşti al A1 – Bucureşti – Piteşti a fost blocat, duminică după-amiază, după ce un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României. La protest a participat încă un camion, a

Tânăr de 21 de ani, cu răni grave după ce a fost atacat în Munții Făgăraș de câini din rasa Kangal

HotNews acum 3 ore
Un tânăr de 21 de ani care a urca în Munții Făgăraș împreună cu câinele său a fost atacat de o haită de câini ciobănești. Cabanierii de la cabana Bărcaciu, împreună cu salvamontiștii, l-au transportat până la baza muntelui, însă câinele său a fost u

Un italian declarat mort de medici s-a trezit după 30 de minute, în timp ce era așteptat dricul

HotNews acum 5 ore
Un bărbat în vârstă de 78 de ani din Italia, pe care medicii l-au declarat mort, s-a trezit la 30 de minute după ce i s-a constatat decesul, au anunțat autorităţile italiene, transmite DPA, citată de Agerpres. Incidentul a avut loc sâmbătă seară. Bă

TRAGEDIE pe Transalpina. Două persoane au murit în urma unui accident între trei motociclete

Gandul acum 34 minute
Un accident rutier, în care au fost implicate trei motociclete, a avut loc duminică pe Transalpina. Două persoane au intrat în stop cardio-respirator. Echipajele de intervenție au fost suplimentate cu două elicoptere SMURD. Momentan, traficul este b

Tenis de masă: Iulian Chiriţa, campion european U19 la dublu, Bujor şi Istrate – vicecampioni

G4Media acum 34 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Iulian Chiriţa şi colegul său portughez Tiago Abiodun au câştigat, duminică, aurul european la U19 dublu masculin, învingând în finală echipa tricoloră Dragoş Bujor/Robert Istrate, transmite News.ro.

Patru jandarmi au fost agresați fizic la PROTESTUL pentru Călin Georgescu, în Piața Victoriei. Carosabilul pe Bulevardul Kiseleff, blocat

Gandul acum 4 ore
În Piața Victoriei, din București, s-au adunat câteva sute de oameni care protestează față de alegerile anulate din decembrie 2024, având mesaje de susținere pentru Călin Georgescu, candidatul eliminat din cursa prezidențială după decizia CCR. În ac

„Prințul adormit” din Arabia Saudită a murit, după ce a fost în comă timp de 20 de ani

HotNews acum 10 minute
Prințul saudit Al-Waleed bin Khaled bin Talal Al Saud, fiul prințului Khaled bin Talal Al Saud, membru marcant al familiei regale saudite, a murit sâmbătă, la vârsta de 36 de ani, după ce a stat în comă aproape 20 de ani, transmite Le Figaro. Decesu

Turul Franţei. Tim Wellens câştigă etapa 15, al 113-lea ciclist cu victorii în toate Marile Tururi

Mediafax acum o ora
Wellens a trecut linia de sosire în 3 ore, 34 minute şi 9 secunde, după un atac solitar de 40 km, reuşind să îşi adauge în palmares prima victorie de etapă din Turul Franţei, după succesele anterioare din Giro şi Vuelta, şi a 41-a victorie din carie

Vremea

București
acum

33°
dum.

18°/33°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

28°
dum.

17°/29°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/35°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

30°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

32°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°