Care va sa zica e criza deasa s-o tai cu cutitul, au inceput concedierile colective de ordinul sutelor si chiar miilor de oameni deodata, a cazut ditamai domeniul imobiliar (si nici cel bancar nu se simte prea bine), d-apai cultura, cultura ne trebuie acum!?, bugetele institutiilor culturale sunt bagate-n menghina – si-n timpul asta undeva in tara, intr-un oras modest, se redeschide cu mare pompa, exceptional renovat, un teatru. Un teatru!? 2009 minus 22 inseamna 1987. Adicatelea sistemul communist – care se gudura pe langa artisti ca sa-si perie un pic imaginea si care baga bani mai degraba in sali de spectacole decat in magazine alimentare, ca, de!, nu puteai organiza un spectacol omagial intr-o macelarie, fiindca ai fi creat confuzii –, sistemul ala, asadar, in penultima lui suta de metri, a inchis totusi un teatru, pe care capitalismul emergent nici vorba sa-l redeschida de-a lungul intregii perioade dumasian-brucaniene, si tocmai cand a cazut criza peste noi – ca-n rest eram ca-n sanul lui Avraam –, iata mandrete de teatru renascut! Si unde? La Caracal, localitate atat de greu incercata de glumele rautacioase ale restului tarii si de imaginatia bolnava a unor botezatori de strazi. Ce palma frumoasa daduram denigratorilor! Ei, bine, da, e adevarat, nu e dintr-un film SF. Este, in schimb, dintr-o zicala: "Omul sfinteste locul". Vorba valabila si-n criza crizei. Teatrul National din Caracal a inviat cu doua saptamani inainte de Pasti, pe 2 aprilie, dupa mai bine de 22 de ani de tacere. Manifestarile reinaugurarii acestui edificiu monument istoric, care are 108 ani vechime si a carui constructie a inceput in secolul al XIX-lea, au tinut, ca-n basme, trei zile. Mandrie arhitectonica a urbei, proiectata de austriacul Franz Billek, inaltata in stil eclectic, cu accente neobaroce si neorenascentiste, teatrul renascut a concentrat asupra sa toata emotia orasului.