* o femeie şi-a aruncat copilul abia născut într-un tomberon din cartierul Călăraşi IV, trupul său fiind descoperit de un bătrân care scotocea prin gunoi * bebeluşul era înfăşurat într-o pungă şi avea dimensiunile apropiate de cele ale unui nou-născut
* omul care a făcut descoperirea macabră a anunţat imediat Poliţia, iar anchetatorii au demarat cercetările pentru identificarea mamei * în urma necropsiei, medicul legist a stabilit că băieţelul s-a născut mort
O brăileancă şi-a aruncat bebeluşul abia născut la gunoi, chiar în Săptămâna Patimilor. Trupul neînsufleţit, înfăşurat într-o pungă, a fost descoperit de un bătrân care scotocea prin gunoaie, căutând mâncare pentru căţelul său. Omul a anunţat imediat poliţia, iar anchetatorii au demarat cercetările la faţa locului pentru a da de urma mamei. În urma necropsiei, medicul legist a stabilit că bebeluşul s-a născut mort, acesta fiind probabil motivul pentru care a fost aruncat la gunoi de mamă.
Descoperirea macabră a fost făcută ieri dimineaţă, în jurul orei 9.00, în tomberonul blocului B13, din cartierul Călăraşi IV. Bătrânul de 75 de ani a găsit punga care era destul de grea şi a desfăcut-o cu gândul că este vreo bucată de carne. În schimb, omul a descoperit cu groază trupul unui făt, care avea dimensiunile apropiate de cele ale unui nou-născut. Speriat, bărbatul s-a uitat puţin la copil să vadă dacă mai mişcă, însă şi-a dat seama că este mort. Atunci a rugat o femeie care trecea prin zonă să dea telefon la Poliţie pentru a anunţa descoperirea făcută. Un echipaj s-a deplasat imediat la faţa locului şi a izolat zona, până la sosirea criminalistului şi a medicului legist. Locatarii din bloc, şocaţi de gestul femeii care a avut inima să îşi arunce pruncul la gunoi, chiar în Săptămâna Mare, spun că nu au observat pe nimeni suspect în ultimele zile. "Un gest urât! Urât! De ce l-a aruncat? Nici de un câine