Stătea câte 72 de ore întins pe un pat de spital, cu perfuzia în mână, aproape nemişcat. La început i-a fost greu şi parcă tocmai în acele momente îl chinuia ba o mâncărime la picior, ba un strănut sau o amorţeală a mânii.

Cu timpul, după zeci de astfel de şedinţe, băieţelul de 7 ani, cu ochi mari şi privire isteaţă, s-a obişnuit cu acul acela înfipt în venă, cu mirosul înţepător de spital, cu gândul că ceilalţi copii de seama lui merg zi de zi la şcoală, învaţă, se joacă, ies cu prietenii în parc. Robert-Andrei a fost diagnosticat cu limfom Hodgkin.

Robert are acum 9 ani. Doi ani a umblat prin spitale. De-ndată ce mama a observat că cel mic nu mai are poftă de mâncare şi scade în greutate văzând cu ochii, au şi purces către cabinetul medicului de familie, în speranţa că prescrierea câtorva vitamine va fi punctul de plecare către o stare mai bună a copilului. "Cu ceva timp în urmă, Robert răcise foarte puternic. Medicul de familie ajunsese să-i dea şi de două ori pe lună antibiotice. Mi s-a părut mie ciudat, dar am continut să luăm medicamentele. Imediat după această răceala, am constat că starea lui Robert nu se îmbunătăţise. Dimpotrivă.

Am fost şi la nutriţionist. Aşa am ajuns să facem un set de analize. Radiografia la plămâni a fost primul semn că în organismul băiatului meu s-a strecurat un microb. Ceva era în neregulă", povesteşte mama copilului, Elena Chiruţă. Rezultatele testelor au arătat într-un final că Robert-Andrei avea să traverseze un drum greu, obositor şi dureros, care necesita forţă şi încredere. Diagnosticul pus de medicul de la Spitalul de Oncologie din Iaşi a fost devastator pentru părinţi: Limfom Hodgkin CS 3 A-celularitate mixtă. "Biopsia a arătat că boala era în stadiul III. Medicii au spus că o să se vindece. Îmi mai recăpătasem un pic încrederea şi calmul de care aveam nevoie pentru a-mi sprinjini băiat