Sărbătoarea Învierii Domnului este cunoscută sub denumirea de Sfintele Paşti. Cuvântul “Paşti” este de origine ebraică.

La evrei, cuvântul Pascha (pesah) însemna trecere şi era moştenit de aceştia de la egipteni, indicând sărbătoarea anuală a azimilor în amintirea trecerii evreilor prin Marea Roşie şi a eliberării lor din robia Egiptului (Ieşire XII, 27). Termenul “Paşti” este preluat de creştini, dar primeşte o nouă semnificaţie: trecerea de la moarte la viaţă.

După părerea celor mai mulţi exegeţi şi istorici bisericeşti, învierea Domnului a avut loc în prima duminică de după Paştile iudeilor din anul 33 al erei creştine. Paştile evreilor (Pascha) se serbau în seara zilei de 14 Nisan. (Nisan fiind prima lună a anului evreiesc, care începea la luna nouă de după echinocţiul de primăvară)

Sinodul I ecumenic de la Niceea din anul 325 a încercat să introducă o uniformizare a datei serbării Paştilor în toată lumea creştină:

a) Paştile se va serba totdeauna duminica;

b) Această duminică va fi cea imediat următoare lunii pline de după echinocţiul de primăvară;

c) Când 14 Nisan cade duminica, Paştile va fi serbat în duminica următoare, pentru a nu se serba odată cu Paştile iudeilor, dar nici înaintea acestuia.

Creştinătatea ortodoxă s-a împărţit în două, din anul 1924, în ceea ce priveşte data sărbătoririi Paştilor: Bisericile rămase la calendarul neîndreptat au continuat să serbeze Paştile după Pascalia veche, greşită, a calendarului iulian, pe când Bisericile care au adoptat calendarul îndreptat (stilul nou) au sărbătorit câţiva ani (între 1924-1927).

Ca să se înlăture dezacordul dintre diferitele Biserici ortodoxe şi pentru a se stabili uniformitate în toată Ortodoxia, cel puţin în ceea ce priveşte data celei mai mari sărbători creştine, Bisericile ortodoxe care au adoptat calendarul îndreptat au stabilit (din 1927 înainte), p