Abia dacă au trecut câteva săptămâni de când scriam cu plăcere aici despre povestirile evocatoare ale lui Niculae Gheran din seria „Artei de a fi păgubaş” (vol. I, „Târgul Moşilor”), că vânjosul editor ne incită cu un alt volum de-o surprinzătoare actualitate. Sursa: Sorin Antonescu

Un „Liviu Rebreanu prin el însuşi” - carte alcătuită împreună cu Andrei Moldovan şi tipărită (cam neglijent, pe hârtie proastă şi cu o corectură de neiertat) la Editura Academiei.

161 de surse bibliografice - interviuri, răspunsuri la anchete gazetăreşti, articole, pagini de jurnal, mărturisiri - întinse de prin 1909 în 1943, cu un decupaj magistral şi într-un montaj captivant, care cuprind deopotrivă fiinţa scriitorului, zestrea genetică şi proiectele directorului Teatrului Naţional, opţiuni literare, politice, sociale şi perioada tulbure a episoadelor maghiare de tinereţe (anii ofiţeriei din Gyula), dramatugia şi filmele, jurnalismul împătimit, polemicile inerente şi febrila problemă naţională, activitatea preşedintelui Societăţii Scriitorilor Români (într-o atmosferă viciată, plină de ranchiune, acuze, atacuri sub centură, cu inamici precum Nichifor Crainic, Pamfil Şeicaru, G.M. Vlădescu, Romulus Dianu) şi a conducătorului Direcţiei Educaţiei Poporului (instalat acolo în prezenţa lui Iuliu Maniu), familia şi detractorii, lunile de detenţie din 1910, arestarea din 1918 (foarte probabil în urma denunţului făcut de A.D. Herz), evadarea şi peripeţiile aderente, traseele diplomatului cultural din anii treizeci, aventura lui „Ion” („soţia mea a venit după mine cu manuscrisul cusut într-o saltea. Era pericol să fie confiscat şi de nemţi şi de români. Înainte de a mi-l aduce în Moldova, manuscrisul a odihnit o vreme în casa de bani a pictorului Jean Steriadi”) şi încă altele.

Peste tot şi în toate - cultul echilibrului şi fascinaţia centrului, seninătatea