Sfintele Paşti, când prăznuim Învierea Mântuitorului nostru Isus Hristos, este o sărbătoare solemnă. Oamenii sunt mai liniştiţi de Învierea Domnului, mai interiorizaţi. Învierea aduce o bucurie mai liniştită, nu trebuie să alergăm aşa cum încercăm de Crăciun să ajungem la Peştera Naşterii. Dumnezeu Omul este în noi, în suferinţa noastră, în pocăinţa noastră, în purificarea noastră prin post şi prin reconvertire. Slujbele frecvente şi mai lungi, durerea inimii noastre pentru păcatele săvârşite, deniile şi privegherile ne înalţă treptat spre o apropiere de Dumnezeu. Şi duhul nostru este mai râvnitor către pocăinţă şi mai sârguincios spre rugăciune.

Când eram copil posteam cu osârdie, deşi nu era uşor pentru noi copiii, dar îngerul nostru păzitor ne ferea de ispita oalelor cu lapte din cămară şi de smântâna atrăgătoare. Şi chiar dacă mai greşeam, ştiam că părintele ne va ierta la spovedanie, căci noi nu aveam nici o îndoială că intervenţia părintelui pe lângă Dumnezeu era fără greş.

La înjumătăţirea postului, Miercuri, mama ne chema pe cei mai mici – cei mari erau la lucrarea câmpului, a viei, etc. şi ne punea să numărăm ouăle. În anii buni, putinile erau pline cu ouă albe, de cele mai multe ori aveam peste trei sute de ouă; în anii mai slabi aveam peste 200. Cea mai tainică treabă pe care o făcea mama era în serile de Martie, când la lumina unei lumânări, cerceta ouăle alese de ea pentru a le pune la cloşcă. Ouăle cu bănuţ le punea de o parte. Din ele urma să iasă puii care vor face ouăle pentru Paştele anului următor. Ce taină a vieţii cunoştea mama, cu câtă convingere făcea ea cruce peste ouăle care vor scoate pui. Tare mi se părea mie că treaba pe care o făcea mama semăna într-un fel pe care nu-l înţelegeam, cu Învierea.

Spovedania

Pe urmă erau spovedaniile. Părintele împărţise satul în trei grupe: copiii, care erau spovediţi mai la înce