Prietenii scriitorului Octav Pancu Iaşi se întâlneau în luna aprilie a anului 1989 pentru a-şi reaminti de un mare talent literar, de un scenarist înzestrat şi de un amic greu de înlocuit.
Chiar dacă mulţi l-au uitat pe cel cu care făceai cunoştinţă în manualul de citire pentru clasa a III-a din anii '80, când silabiseai povestea moralizatoare a "Fetiţei care l-a luat pe Nu în braţe", prietenii i-au păstrat vie amintirea de-a lungul anilor. Ar fi împlinit 60 de ani în 1989 şi probabil, dacă boala nu l-ar fi luat la numai 46 de ani, s-ar fi îndreptat şi către alte genuri de literatură. Avea darul de a spune poveşti într-un mod de-a dreptul fermecător, care le mergea drept la suflet nu numai celor mici. Realizatorul de radio şi televiziune Octavian Sava şi regizorul Mihai Constantinescu au lucrat alături de el şi l-au îndrăgit pentru că avea înţelepciunea să încurajeze talentul subalternilor din ipostaza de redactor-şef al Redacţiei pentru copii a Radiodifuziunii române, fără urmă de invidie.
"Era cu adevărat un tip încântător. În 1949, ţinându-se seama de oarecare aplecări ale mele scriitoriceşti am fost solicitat să lucrez la emisiuni pentru tineret, care erau groaznice, erau proletcultiste, spre deosebire de emisiunile pentru copii, pe care le conducea Octav Pancu Iaşi, care erau pline de farmec şi aveau o audienţă extraordinară. La un moment dat i s-a propus să ia şi emisunile pentru tineret, dar el s-a împotrivit. Le-a spus că emisiunile pentru copii sunt altceva. Erau emisiuni atemporale, apolitice, emisiuni de teatru pentru copii. Octav Pancu Iaşi stimula foarte mult aceste lucruri, inclusiv prin faptul că el însuşi era un scriitor apreciat. Primul lui roman a fost «Marea bătălie de la iazul mic», după care a urmat un şir întreg de cărţi: «Are tata doi băieţi», «Mai e mult până diseară», «Cartea cu ochi albaştri», «Tartine cu
