Am sărit gardul de mărăcini în iulie cu un spin agăţându-se de pantalon sfâşiindu-l m-am uitat îndărăt întorcând capul în timpul săriturii m-am uitat la botez la pruncul pe care popa îl scotea din cristelniţa pusă afară la umbra amiezii de iulie fiind foarte cald de mâinile popii voinice cântând în iordan botezându-te tu doamne m-am uitat la botezul pruncului prea clar numit prea distinct faţă de lumea din jur dinadins îndrăznind să capete un nume despărţindu-l de ea şi în zbor peste gardul de mărăcini spinul rebel ţinându-mă de cracul pantalonului vrând parcă să mă oprească m-am uitat spre câmpia largă întinsă care nu avea nici o identitate în afară de aceea că era încinsă orbitoare şi care nu părea a fi decât ceea ce este cu iarba ei încâlcită cu salcâmii strâmbi arşi de arşiţa verii şi mi-am zis că omul este contra naturii sale şi care îl defineşte ca spinul rebel care-l apucă de cracul pantalonului şi începe să-l tragă în jos în sus în orice caz încercând să-l reaşeze la locul său natura naturans e ca şi cum divinitatea ar încerca a doua natură ca şi cum prima nu ar fi de ajuns şi ea are un plan al ei cu cea de a doua vrând să facă din om cu totul altceva decât a fost şi este prima în natura născând-o în univers prima dată pe cea de a doua făcând-o cu un plan la care cel rău contribuise şi el venind cu o idee a lui care nu era de fapt a celuilalt adică a toate făcătorului, iar el, omul căpăta un nume de comun acord pentru o veşnicie care nu era chiar veşnică după cum era în prima natură şi cum devenise în cea făcută în a doua trecătoare sau invers în a sa trecătoare veşnicie deşi veşnică...

(...)

...deci continuam să fug după ce sărisem gardul pe câmpia necuprinsă vorbindu-i ca unei prietene cu pulpa zgâriată de mărăcinele acela neavând măreţia pe care omul o dă ca un sclav celui de sus învăţat să laude şi să preamărească de team